O fabrică de anabolizante a fost descoperită la Arad

În cadrul unei operaţiuni comune între Poliţia Română, Poliția din Cehia și Poliția din Slovacia, acțiunea TOVARYS, desfășurată de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – S.C.C.O. Arad, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au fost efectuate activități solicitate în baza unor Ordine Europene de Investigații de către autoritățile din Republica Cehă, care vizau o grupare, formată din străini, specializată în producerea ilegală de substanțe anabolizante.

În urma activităților desfășurate în comun cu polițiștii din Republica Cehă, pe o perioadă de peste un an, au fost identificate locații în municipiul Arad, care ar fi fost folosite de membrii grupării pentru producerea ilegală de produse anabolizante.

La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii români din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, asistați de polițiști din Republica Slovacia, au executat o acțiune de combatere a traficului internațional de droguri, prevăzut de legislația slovacă, privind acte de urmărire penală, ca urmare a cererii de asistență judiciară internațională – Ordin European de Anchetă, formulat de autoritățile judiciare slovace, privind cercetarea unui grup infracțional organizat, care ar fi produs, ambalat și distribuit produse finite cu caracter anabolizant.

Ulterior, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară la o hală, respectiv un imobil, ambele situate în municipiul Arad, locații care ar fi fost folosite de persoanele bănuite, cetățeni slovaci.

În urma uneia dintre perchezițiile domiciliare, a fost identificat un laborator, unde bănuiții ar fi produs medicamente sub forma de comprimate și seruri injectabile cu caracter anabolizant, fiind indisponibilizate utilaje, materie primă sub formă solidă și lichidă, cutii cu produse finite (comprimate și fiole) și cutii cu ambalaje inscripționate sub diferite denumiri de medicamente anabolizante.

Activitățile au fost desfășurate simultan, în mai multe state europene, fiind coordonate cu sprijinul EUROJUST și EUROPOL.

La data de 9 aprilie a.c., au fost reținute 18 persoane. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Acțiunea a beneficiat și de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Adauga comentariu