A murit preotul Adrian-Ioan Șerban. Avea doar 38 de ani!

Părinte Adrian-Ioan Șerban, preot în Parohia Poienari, Protopopiatul Sebiș, a murit, la vârsta de 38 de ani. Acesta a avut în ultima perioadă probleme de sănătate.

„În aceste momente grele și dureroase, ierarhii arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere sufletească și întărire membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești”, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului.

Părintele Adrian-Ioan Șerban, s-a născut la data de 2 septembrie 1982, în Municipiul Arad, Jud. Arad.

După absolvirea Școlii Gimnaziale din Șiclău. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Arad, ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad și ale Masteratului în cadrul aceleiași instituții.

În 1 noiembrie 2003 se căsătorește cu tânăra Elena Maier. În 2005 se naște unica lor fiică, Ioana.

A fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la 24 iulie 2004, pe seama Parohiei Alun, Protopopiatul Deva. La 1 aprilie 2007 este transferat în Parohia Ruda, Protopopiatul Deva, iar la data de 1 august 2014 este transferat în Parohia Poienari, Protopopiatul Sebiș unde slujește până la încetarea din viață.

Părintele Adrian-Ioan Șerban a încetat din viaţă la vârsta de 38 de ani, în urma unor probleme de sănătate.

Trupul neînsuflețit al părintelui Adrian-Ioan va fi depus în Capela cimitirului din localitatea natală Șiclău, Protopopiatul Arad. Slujba stâlpilor va avea loc vineri și sâmbătă seara, de la ora 20, iar Slujba înmormântării va fi săvârșită duminică, 18 aprilie, ora 15.

 

Adauga comentariu