Misteriosul Moș Crăciun de Arad. Bărbatul cu un ochi albastru și unul căprui

A muncit cu drag de când se știe și mereu a pus pasiune în ceea ce face. Este vorba despre Varady Cantemir (48 de ani), de meserie zugrav, care în ultimii ani și-a găsit vocația. Și anume acea de a „se transforma” în Moș Crăciun și de a aduce bucurie copiilor din Arad și nu numai. Un bărbat blând cu o mare dragoste de copii și cu multă răbdare, misteriosul Moș Crăciun, se întâlnește an de an cu micuții. Este aparte mai ales că fizionomia lui este una deosebită. Barba este autetică, burta la fel, iar ochii sunt diferiți: unul este albastru, iar altul căprui mai deschis.

Povestea lui ca Moș Crăciun a început când s-a născut băiețelul pe care el urma să îl boteze. „Îl cunosc pe Varady Cantemir  de când aveam 17 ani și de atunci am rămas prieteni. Cred că sunt peste 20 de ani. Când m-am căsătorit ne-a rămas foarte bun prieten de familie, iar când s-a născut copilul Alessandro pe el am dorit să-l punem naș, nu pe altcineva. De atunci a început și povestea lui Moș Crăciun. Când s-a născut băiatul era aproape de Crăciun (25 octombrie), iar când l-am chemat pe Cantemir la 6:10  (ora nașterii) soțul i-a zis: de acum îți lași barbă și tu vei fi  Moș Crăciun”, ne spune Lavinia Popa.  

În aceste zile Moș Crăciun alături de familia Popa se află la  Arieșeni, unde pe pârtie va împărți dintr-un sac dulciuri celor mici. Alessandro va juca rolul de elf.

Moș Crăciun de Arad este real, el merge și la grădinițe și pe la casele copiilor. Și face asta de nouă ani de când s-a născut Alessandro și și-a lăsat barbă.

De asemenea, el va fi întâlnit de copii, pe data de 22 Decembire, la ora 11:30, în fața Primăriei Arad, deoarece va participa la acțiunea Moș Crăciun pe Motocicletă, el fiind alături de Cristi Popa, tatăl lui Alessandro, cap de afiș.

Cei care doresc mai multe detalii despre Moș Crăciun îi pot studia profilul de Facebook.

Adauga comentariu