Milioane de vizualizări, sute de ştiri, un decan, un ambasador, asistenţi sociali şi un eveniment regal. Au început înscrierile pentru Gala Naţională a Excelenţei în Asistență Socială

Şase ani de premii, emoţii, recunoştinţă şi zâmbete. Vorbim de anii care au marcat, în luna martie, un eveniment de anvergură şi rafinament: „Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială”. Un eveniment care are loc într-o locaţie pe măsură şi anume Ateneul Român. Sufletul acestei gale este preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), Doru Buzducea, care alături de echipa sa şi de Ambasadorul Excelenței în Asistență Socială, Andreea Marin, o fac unică, putem spune regală.

Doru Buzducea este profesor universitar, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti şi mereu s-a implicat ca domeniul în care profesează să exceleze.

Cu milioane de vizualizări pe site, cu sute de ştiri şi reportaje, cu sute de premii şi mii de spectatori în sală, “Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială” a ajuns în acest an la cea de-a VII-a ediţie. Este o gală care adună specialişti din diferite domenii din toată ţara, în special pe cei din asistenţă socială. Este o Gală care cere multă implicare, iar pentru principalul organizator fiecare ediţie a avut strălucirea ei.

„Fiecare ediție a Galei a avut farmecul și splendoarea sa, însă cea mai reușită și mai specială ediție a fost cea de anul trecut, după cum au afirmat participanții și colegii mei organizatori, o ediție ce și-a pus amprenta pe inimile tuturor ce au trăit alături de noi seara respectivă. De altfel, după fiecare seară de Gală uităm efortul și stresul de care avem parte prin organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură, bucuria de pe chipurile participanților ne revigorează și ne dă o satisfacție sufletească. Le mulțumesc colegilor mei, puțini la număr dar inimoși peste măsură, alături de care reușim să punem în scenă și evenimentul de anul acesta. Un gând special către partenerii noștri fără de care imposibilul nu ar fi posibil, și mai ales mulțumiri speciale celei care an de an a dăruit frumusețe și profesionalism acestui mult așteptat eveniment de către comunitatea profesională a asistenților sociali din România, Ambasadorului Excelenței în Asistență Socială, doamna Andreea Marin,”, a declarat pentru Ziar de Arad, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), Doru Buzducea.

Gala este organizată de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale. Evenimentul de anul acesta va avea loc în data de 17 martie 2020, la Ateneul Român.

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială este singurul eveniment național ce recompensează performanța celor care lucrează în acest domeniu, ca parte a unei campanii prin care se urmărește punerea în valoare a profesiei de asistent social. Evenimentul reunește cu acest scop asistenți sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, politicieni precum si jurnaliști implicați în campanii sociale la nivel central și local. Nominalizații se vor putea înscrie - sau vor putea fi înscriși de către cei care cred în munca lor – între 13 ianuarie și 2 februarie (ora 16:00) la http://gala.cnasr.ro/, conform Regulamentului evenimentului. 

„Viitorul se construieste astăzi, aici! Este mai mult decât o sintagmă, este mai mult decat un îndemn motivațional, este o realitate! Ceea ce noi vedem și ceea ce trăim astăzi este realitatea simțită și gândită cu mulți ani în urmă, când am îndrăznit să visăm pentru profesia noastră, când am îndrâznit să privim dincolo de zid, dincolo de bariere. Gândurile, emoțiile și faptele noastre pot modela viitorul!” mai spune Doru Buzducea.

Lista premiilor Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediția a VII-a 2020:

Premiul asistentul social al anului 2019;

Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului;

Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi;

Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale;

Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate;

Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost;

Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu;

Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi;

Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială;

Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare;

Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale;

Premiul pentru jurnalism;

Premiul politicianul anului;

Premiul instituţia anului;

Premiul personalitatea anului 2019 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială;

Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social;

Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale;

Premiul pentru cea mai activă sucursală a CNASR.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Aida Boldeanu, cnasr@cnasr.ro, www.cnasr.ro, gala.cnasr.ro

 

Adauga comentariu