Mii de garaje din Arad vor fi demolate! Unii le foloseau pentru murături sau ca depozite pentru legume și fructe!

Multe din garajele ridicate de arădeni în perioada comunistă, dar și la începutul anilor '90, vor fi demolate în următoarea perioadă.

Primăria Arad derulează un amplu proiect de regenerare urbană, proiect ce va presupune amenajarea unor parcări, locuri de joacă și spații verzi.

Lucrările la acest amplu proiect vor fi demarate în mai multe cartiere ale municipiului, motiv pentru care garajele din tablă vor trebui să dispară.

Ce regim au aceste garaje

Aceste garaje, ridicate cu zeci de ani în urmă, reprezintă construcții cu autorizații provizorii. Astfel, cei ce obțineau autorizații și ridicau construcțiile știau că acestea pot fi demolate atunci când administrația locală o cere.

Ei bine, pentru șase mii de garaje a venit acel moment sau va veni în urmării ani. Acesta este numărul total al garajelor aflate pe domeniul public în municipiul Arad.

Doar în cursul anului 2018, două mii de proprietari de garaje din municipiul Arad au fost înștiințați sau urmează să fie, despre solicitarea Primăriei Arad de a aduce zona la stadiul inițial. Concret, cei ce au garaje vor trebui ca în termen de 15 zile de la primirea somației să le demoleze pe cheltuiala lor. De asemenea, pe lângă partea de tablă a garajului, cei ce le dețin trebuie să elimine și șapa pe care au turnat-o atunci când și-au construit garajele.

Dacă unii dintre deținătorii acestor garaje nu se conformează, Primăria Arad va demola, pe cheltuiala proprietarilor, aceste construcții.

Proiectul de regenerare urbană se va derula până în anul 2020, an până în care toate cele șase mii de garaje din Arad vor dispărea.

Proprietarii sunt nemulțumiți, însă acceptă situația

Proprietarii acestor garaje se declară deranjați de decizia autorităților, însă spun că nu au ce face.

Ioan Costea are un asemenea garaj în cartierul Micălaca. Nu a primit încă somația de demolare, însă se așteaptă ca de la o zi la alta să îi fie transmisă de primărie. ”Am ridicat garajul ăsta prin 1995, la puțin timp după ce mi-am cumpărat mașină. Îl folosesc pe post de garaj, dar mai am și alte lucruri aici: diferite scule, o bicicletă, câteva butoaie pentru murături, etc. Știu că va trebui să îl dau jos. Nu îmi convine, dar asta este... Nu am ce face”, ne spune Ioan Costea.

Un vecin de suferință al lui Ioan Costea este Sorin Pușcău. Acesta spune că a cumpărat garajul atunci când s-a mutat în cartierul Micălaca. ”Am acest garaj din anul 2000. M-am mutat în cartier și am găsit un garaj în apropierea blocului. Nu mai știu cât am dat pe el la acea vreme, însă a costat ceva bani. Îl voi demola în perioada următoare”, ne spune Sorin Pușcău.

Garajele amplasate în apropierea piețelor din municipiu erau închiriate, în mare parte, celor ce duceau legume sau fructe pentru vânzare.

În zona piețelor din cartierul Aurel Vlaicu, cea de la Fortuna și cea din zona blocurillor ”Z”, unele garaje erau închiriate persoanelor care duceau legume și fructe pentru vânzare.

Erau practic, niște garaje transformate în depozite. În următoarea perioadă, până în 2020, și aceste construcții vor dispărea.

Adauga comentariu