Mehelean şi Meszar, la aceeaşi masă: „Între noi și club nu a existat nicio problemă conflictuală”

Nicolae Mehelean, directorul Recons Arad și Alexandru Meszar, conducătorul clubului UTA, au susţinut astăzi o conferinţă de presă. Asta după ce zilele trecute s-a tot vorbit despre un „război” între club şi Recons.

Nicolae Mehelean a afirmat că: „Vreau să punctăm nişte lucruri de la început. Între noi și club nu a existat nicio problemă conflictuală. Au existat nişte idei legate de acele activităţi care trebuiau desfăşurate de alţii şi noi am fost prinși la mijloc, punctual, și prima problemă care a apărut în relaţiile de colaborare dintre noi care a fost în momentul în care am primit o adresă din partea clubului în care ni se cerea că până începe campionatul să egalizăm treptele de la stadion pentru că există un risc pentru persoane. Eu am dat înapoi un mail şi am spus că aceste probleme nu sunt ale noastre, ci sunt problemele proprietarului şi a celui care a construit acest stadion, că noi doar administrăm acest stadion. Am înaintat adresa şi primăriei şi firmelor care au lucrat aici. Mâine la ora 14 vor veni toți proiectanții care au fost şi lucrat de-a lugul timpului la stadion să putem remedia toate problemele identificate în momentul în care sunt condiţii meteo nefavorabile nouă”.

Alexandru Meszara declarat că: „De luni colaborăm foarte bine după ce am înțeles cu toţii că Bătrâna Doamnă este o persoană sensibilă și poate cea mai importantă pentru Arad şi trebuie tratată ca atare. Scopul nostru comun este să oferim condiţii cât mai bune echipei şi un confort cât mai bun spectatorilor. Misiune care nu va fi deloc uşoară, deoarece ştim cu toţii la stadion există câteva probleme. Nu căutăm vinovați, căutăm soluţii, încet, pas cu pas împreună cu Recons, Primăria Arad și comunitate să rezolvăm problema”.

 

Adauga comentariu