Mai multe persoane au participat la răpirea de pe „Iuliu Maniu”

Surse din cadrul IPJ Arad  afirmă că la răpirea de luni după-amiaza, de pe calea Iuliu Maniu din municipiu, au participat mai multe persoane.

„Au fost şi femei şi bărbaţi implicaţi în răpirea de luni. Deocamdată nu s-a reuşit identificarea maşinii şi nici a persoanelor care au luat parte la răpire”, spun surse din cadrul IPJ Arad.

Din informaţiile pe care le au poliţiştii, răpitorii au acţionat folosind o dubiţă marca Volkswagen. Din aceasta au coborât mai multe persoane care au tras-o înăuntru pe femeie ce se plimba pe trotuar.

Deşi au fost instituite filtre la ieşirile din municipiu, deşi poliţiştii au fost toată noaptea în alertă, nu s-a reuşit prinderea răpitorilor.

Poliţiştii arădeni colaborează, în acest caz, cu inspectoratele de poliţie din judeţele vecine. Acestea au fost alertate după producerea evenimentului de luni.   

 

Adauga comentariu