Localul de vis amenajat într-un conac din județul Arad. La Roca Brună se folosesc doar produse locale

Arădeanul Dan Cristian Anca a lucrat în domeniul bancar, dar în timp s-a îndreptat către domeniul ospitalității, fiind pasionat de gastronomie. A intrat în horeca în 2010, prin deschiderea Art Cafe, o cafenea situată în centrul vechi al Aradului, devenită cinci ani mai târziu restaurant în toată regula.

Dan a achiziționat, în anul 2018,  un conac la 25 km de Arad, la Păulis. Acolo a deschis restaurantul Roca Brună, care a devenit rapid cunoscut datorită promovării produselor locale și talentului chefului, tânărul Raul Vidican.

„Situat în Podgoria Aradului, într-o zonă cu aer curat, unde poți să te relaxezi cu familia și cu prietenii, Roca Brună este o construcție ce datează din 1902, fiind conacul de vânătoare al unui aristocrat austro-ungar. Domeniul are 20 de hectare, din care un hectar de vie, iar clădirea, redeschisă în vara lui 2019, găzduiește un restaurant la parter, o cramă la demisol, iar pe viitor la mansardă vor fi amenajate camere pentru cazare”, a declarat Dan Cristian Anca.

Proiectul de restaurare și amenajare a locației a durat un an și jumătate, iar designul a fost inspirat din pozele și cărțile poștale din acele vremuri.

Atât la exterior cât și la interior s-a folosit mult lemn, au fost achiziționate obiecte vechi care să respecte direcția de design, iar unele obiecte de decor deteriorate au fost reproduse ulterior pentru a păstra aerul de epocă. De asemenea, pardoseala este din stejar masiv, în timp ce corpurile de iluminat sunt doar din alamă și cupru, iar mobilierul este creat de designeri renumiți. Pe pereți sunt expuse lucrări ale unor mari pictori români, cum ar fi Nicolae Tonitza, Ludovic Basarab, losif Iser sau Nicolae Vermont.

Gourmet și de sezon

Restaurantul ocupă spațiul de la parter, saloanele fiind finisate sub forma unor săli de mese, amenajate elegant pe linia vremurilor de demult, în timp ce în cramă s-a mers pe varíanta rustică.

„Am decis să realizăm ceva deosebit în zonă și în special pentru arădeni și timișoreni. Acest proiect reprezintă îmbinarea frumuseților naturii din munții Zarandului cu punerea în valoare a produselor locale. Vrem să demonstrăm că și la noi se poate, că în țara noastră există resurse pentru orice domeniu de activitate. Este suficient să existe voință și ambiție", spune proprietarul.

Restaurantul are o capacitate totală de 110 locuri în interior, iar cele patru terase disponibile pun la dispoziție circa 180 locuri. Meniul este gourmet, axat pe sezonalitate, cu preparate realizate preponderent din produse locale, o parte din acestea provenind din grådina proprie, iar restul de la producători locali, în special de la cei din Transilvania - Oradea, Sibiu, Timişoara sau Cluj, dar şi din alte regiuni, dar care se află la o distanță nu mai mare de 300 km.

Meniul se schimbă o dată la trei luni. „Sunt proiectate două zone unde se prepară mâncarea: bucătăria principală este în interior, iar vara pornim și bucătăria outdoor, unde avem un cuptor de pâine, grilluri, precum și o plită călugărească. Toate produsele trebuie să fie fresh și se gătesc live", declară chef Raul Vidican. El este bucătarul șef de la Roca Brună. Amintim că Raul a lucrat câțiva ani în restaurantele din Germania.

Lista de băuturi cuprinde o gamă variată, însă este axată pe vinuri din România: de la vinuri de la câteva crame locale, cum ar fi Pivnițele Birauas, Balla Geza, Cramele Miniş și Diaconi, din care unele produc loturi special pentru Roca Brună, până la vinuri locale, chiar din Păuliş.

Mai multe informații despre locație se pot afla pe pagina de Facebook Roca Brună.

Adauga comentariu