În loc să stăm cu ochii pe Transilvania, aşteptând momentul în care ungurii vor începe să o tragă, legată de cai, înspre Panonia, să realizăm că 1200 de ani de istorie comună trebuie să fie mândria noastră, nu motiv de ură şi de dezbinare

E din nou 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni şi chiar dacă nu e treaba noastră să-i împăcăm pe toți românii cu toți maghiarii, măcar suntem datori, din bun simț, să citim cărți – şi, dacă am înțeles câte ceva, să împărtășim şi celor care vor să cunoască şi să înţeleagă Istoria. Ca să nu se mai bată nimeni cu cărămida isteriei naționaliste în „chieptul” de aramă. Că 1200 de ani de istorie comună trebuie să fie mândria noastră, nu motiv de ură şi de dezbinare.

Eu sunt născut ardelean, din întâmplarea faptului că părinții mei, veniți care din Basarabia, care de pe lângă Buzău, şi-au găsit un rost aici. Vorba aia: după ce maghiarii fac un pas la stânga și românii unul la dreapta, noi, ardelenii, ce-o să facem?

Un prieten foarte bun „din Sud” mi-a povestit cum se vede „de la ei” „propaganda” istorică cu privire la Ardeal şi „problema maghiară”. E o întreagă varză naţionalist-comunistă cu privire la marii conducători „români”: Burebista, Decebal, Gelu, Glad si Menumorut, şi cum au venit ungurii călare din Asia şi le-au tras Ardealul de sub scaunele domniei. 1000 de ani mai târziu, am reuşit „să recâştigăm” acest teritoriu, iar de atunci ungurii, care sunt revanşarzi şi revizionişti de felul lor, pândesc momentul prielnic să ni-l ia din nou. Apoi se sare direct la marele Mihai Viteazul care a realizat pentru „prima dată” unirea „pohtei ce-a pohtit: Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, dar ungurii nu au acceptat asta şi, prin vicleşug, i-au tăiat capul. Răscoala de la Bobâlna nu prea există, că nu dă bine o alianţă a micilor nobili maghiari, români şi saşi într-un război denumit „ţărănesc”... strică la propagandă... Se sare direct la Horea, Cloşca şi Crişan, omorâţi şi ei de unguri, fireşte. Doar „Crişorul” „Avrămuţ” a scăpat neomorât, dar absolut nimeni „în Sud” nu îşi pune intrebarea „de ce”. Cum de un „mare răsculat” a fost iertat de autorităţile vremii şi a murit liniştit de bătrâneţe? După care se mai zice de inima sângerândă a României smulsă prin Diktatul de la Viena şi de Ip, Trăznea şi Moisei – nici nu mai contează când s-au produs masacrele şi cine au fost dezaxaţii care le-au produs – samavolniciile lor sunt mai samavolnice ca ale noastre, atrocităţile noastre cu evreii, cu ţiganii şi cu cine ni s-a mai nimerit în cale, inclusiv români de-ai noştri, sunt parfum de frezie... Restul Istoriei Transilvaniei, Principatul care a dat un Rege Ungariei, prinţi Poloniei, Moraviei şi Cehiei, care a fost independent şi autonom când regate europene erau transformate în paşalâc, sau cum pentru Iancu de Hunedoara se trag clopotele şi azi, în toată lumea creştină (catolică, nu cea ortodoxă) pentru a omagia victoria de la Belgrad, nu se învaţă. Nici „în Sud”, nici în Ardeal. Românii se dezic de măreţia unei Istorii comune, că aşa au fost programaţi. Nu numai „în Sud” aceasta este istoria Ardealului. Nu numai „la regăţeni” se mai învaţă încă propaganda oficială a statului naţionalist-comunist – la 30 de ani de la căderea acestui regim -, ci peste tot în România, inclusiv în Ardeal. Ura ţine loc de carte. Şcoala şi filmele lui Sergiu Nicolaescu ţin loc de Istorie, înlocuiesc Adevărul.

Dacă iei la bani mărunţi orice diferend, inclusiv la nivel academic, „argumentele” românilor şi maghiarilor care se caţără fiecare pe tricolorul lor pentru a se face politicieni sunt cam aceleaşi: cine a fost primul pe aici, cine de unde a venit, cine pe cine a cotropit, cine a oprimat pe cine şamd. Practic, după cum bine zice prietenul meu, totul se rezumă ca la comentarea calificărilor unei curse de Formula 1: “Cine a fost în pole-position”.

Din această cauză ne negăm Istoria comună? Păi, vorba prietenului meu, „dacă Transilvania e a „noastră” conducătorii ei, de-a lungul a peste 1000 de ani, nu sunt tot ai noştri?” Cum ziceam, familiile princiare ardelene au condus şi în Ungaria, şi în Polonia, şi Cehia? Câţi ştiu că prin secolul XVII Transilvania era arbitrul politic şi militar în Europa Centrală? Câţi oare ştiu că prima unire politică şi cu documente a celor trei ţări române nu a fost făcută de Mihai Viteazul în 1600, ci de Sigismund Bathory în 1595? Pentru că astea erau regulile medievale unanim recunoscute din teritoriile americane ale Portugaliei şi Spaniei până la Istanbul şi mai departe până în îndepărtata Asie: relaţia senior-vasal. Sigismund Báthory era seniorul, iar Mihai Viteazul şi Aron Vodă (ulterior Ştefan Răzvan) erau vasalii lui. „Prefecţii” lui în acele teritorii.

Din păcate, nu ştim, dar nici nu vrem să ne recuperăm Istoria şi să o punem în valoare. Trăim în lozinci şi falsuri. Vedem în jurul nostru doar duşmani şi cu asta ne irosim timpul în loc să recuperăm momentele măreţe din istoria naţională şi să le punem în valoare.

Adauga comentariu