La mai bine de jumătate de an de la accidentarea mortală a doi pietoni, Primăria Arad face un studiu de fezabilitate pentru a monta semafoare pe calea „Iuliu Maniu”

Administraţia locală din Arad vrea (în sfârşit!) să amplaseze semafoare la intersecţia dintre calea „Iuliu Maniu” şi strada „Ioan Alexandru”. De fapt acum au demarat procedura de licitaţie pentru uin studiu de fezabilitate, aşa că până la semafoare mai e cale lungă. La trecerea de pietoni care străbate principala dintre Podgoria şi Polivalentă, au avut loc două accidente mortale. În ambele, victime au fost pietonii care traversau pe trecerea pentru pietoni.

Primul accident a avut loc la începutul lunii martie, iar al doilea la începutul lunii iunie.

În primă fază, autorităţile locale au montat benzi rezonatoare, iar acum pare că le-a venit mintea la cap!

„...intersecția are patru treceri de pietoni, care asigură acestora prioritate față de vehiculele care circulă pe cele două străzi, din aceasta cauza prezintă și un risc major de accidente. Cum traficul pietonal în această intersecție este unul semnificativ și continuu se creează ambuteiaje atât pe Calea Iuliu Maniu, cât și pe strada Ioan Alexandru. Cei ce se deplasează spre Podgoria sau Cartierul Micălaca, dinspre strada Ioan Alexandru trebuie să acorde prioritate pe lângă pietoni și vehiculelor care circulă pe drumul cu prioritate de pe Calea Iuliu Maniu. Investiția derivă din necesitatea asigurării unei intersecții dirijate și controlate prin semafoare între Calea Iuliu Maniu și strada Ioan Alexandru, pentru a descongestiona traficului rutier, a reduce timpii de deplasare și implicit a poluării create de traficul rutier”, se arată în invitaţia de participare la licitaţie.

Adauga comentariu