La Galșa, cu mamele și copiii din Ucraina. Preotul Lucian Trif: „Am încercat să le oferim părticele din inima noastră plină de iubire”

Peste 100 de persoane din Ucraina, care sunt cazate la pensiuni din Arad, au participat, duminică, la mai multe activități care au avut loc la Galșa, la Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre mamele și copiii care sunt coorodonați de Doru și Tina Pintea, propietarii pensiunii Dortin și ajutați în astfel de acțiuni de către voluntari. Au participat și cei de la Pensiunea Etap  și alți ucrainieni care sunt în Arad. Transportul  a fost asigurat de firma Leoni, unde lucrează o parte dintre mame.

Copiii au fost înveseliți de către Sorin și Nuți Dorobanțu și Clownul  Sam - Samuel Avila  și Magicianul Pintea. Clownul Sam este venit din Mexic și de o perioadă locuiește la Arad alături de soția lui Cristina, care l-a însoțit la eveniment, ea ocupându-se cu muizca spcetacolului și cu promovarea imaginii.

 „Încă din prima zi de când au fost cazați la Arad am încercat alături de voluntari să le oferim tot ceea ce au nevoie și să îi implicăm în diferite activități. Ziua de duminică a fost una de neuitat pentru toți. Chiar ne-au spus asta prin mesaje”, a declarat Tina Pintea.

Dana Maluțan se numără printre voluntarii care au ajutat încă de la început și care ne-a descris atmosfera de acolo:

„Eu am tot spus cât de fericiți sunt gălșenii și cât de binecuvântați sunt de Dumnezeu cu așa preot! Ieri a fost o zi minunată în care am observat o comunitate în jurul preotului și a bisericii! După slujba bilingvă pentru care mulțumesc și dau Slavă lui Dumnezeu,  au fost acele activități minunate, desfășurate în curtea bisericii, în clubul copiilor. Au fost prezenți acolo Sorin  și Nuți Dorobanțu cu ale lor magice păpuși, și le mulțumesc. Nu au stat foarte mult copiii în așteptare și au sosit Clown  Sam - Samuel Avila  și Magicianul Pintea cu ale lor jonglerii și al lor spectacol. Mai încolo, unii copii au jucat fotbal, nu s-a sfiit părintele să joace împreună cu ei. Unii copii erau la ponei. Mamele invitate își observau copii și participau la bucuria lor. În trapeza, harnicele femei ale comunității împreună cu preoteasa Camelia-Andreia Trif , dereticau prin bucătărie și povesteau despre bucuria întâlnirii. După  alte ore petrecute împreună, la despărțire fiecare dintre copii vizitatori au primit un cadou din partea copiilor comunității iar mamele au primit și ele un cadou. Acesta era un cadou simbolic, cuprindea icoana Acoperământul Maicii Domnului, un lănțișor cu Sfânta Cruce și o brațărică de mână,  confecționată de copiii gălșeni, la clubul lor, reprezentând steagul celor două popoare împletite. La plecare, mulțumiri și îmbrățișări. Înspre casăa avut loc și  o oprire la muzeul Ioan Slavici și Emil Monția unde doamna Laura Ionela Moţ  pe care am întâlnit-o pe tot parcursul zilei a prezentat muzeul. Pentru copii, atracția a fost pianul compozitorului Emil Monția, pe care unii dintre ei l-au încercat, așa  am aflat că una dintre fete, la ea acasă cânta la chitară! Ne-am despărțit cu bucurie și cu promisiunea să ne revedem în luna Mai, atunci noi vizitatorii să gătim pentru gazdele noastre produse tradiționale! Felicitări și mulțumiri comunitate gălșeană! Multumiri, Cristina  pentru implicare. Apropo, pe copii gălșeni i-am întâlnit prima dată în anul 2019 când s-au prezentat în mod exemplar la festivalul "Poveste dintr-un sat" cu un frumos obicei de iarnă,  Pițărăii”.

Laura Ionela Moț a postat după eveniment un mesaj pe pagina ei de Facebook:

„Crucea ca semn al Biruinței, Dragostea care nu cade niciodată și sprijinul acordat aproapelui nostru, pe care trebuie să-l iubim ca pe noi înșine, cam așa am parafrazat și sintetizat însemnătatea și trăirea copleșitoare a zilei de azi, la întâlnirea cu frații noștri ucrainieni. Aceștia au vizitat muzeul din Șiria și împreună ne-am bucurat de faptul că pentru noi, în acele momente, Cerul și Pământul au constituit verticala care ne-a unit prin credință, iar cultura, prin limbajul său universal, ne-a demonstrat și reconfirmat faptul că este și rămâne vasul comunicant al rațiunii umane.  Îmbrățișări dragi tuturor! Să fie pace în Lume și în inimile noastre”.

Și Nuți Dorobanțu a postat un mesaj după întâlnirea cu copiii:

„Stau la mine în curte și privesc morișca asta galbenă proiectată pe albastrul nemărginit al primăverii, cum învârte timpul, timpul acesta al nostru binecuvântat cu pace și liniște și mă gândesc cu sufletul bucăți la familiile sfâșiate de război...Ieri am jucat pentru copiii din Ucraina...am văzut zâmbete și am auzit râsete, chiar și mamele zâmbesc de bucuria copiilor lor dar ochii...oh, ochii lor, câtă durere ascund...

Una dintre mame este în România cu un singur copil, celălalt s-a înrolat  împreună cu tatăl lui în armata îngerilor, printr-o explozie...Doamne...fă să încolțească în lume odată cu primăvara, PACEA. Pacea, pe care am uitat să o chemăm în rugăciunile noastre”.

Părintele Adorian – Lucian Trif, parohul bisericii din Galșa a fost încânt de oaspeți:

„A fost o zi minunată.... așa ar începe o zi de poveste petrecută in sânul familiei gălșene. Au trecut pragul comunitații, prieteni minunați din Ucraina pe care căldura inimilor noastre i-a facut să se simtă preț de câteva ore”ca și ACASĂ”.... o casă în care odată domnea liniștea, pacea și  iubirea. Am încercat să le oferim părticele din inima noastră plină de iubire, cu nădejdea în ajutorul Bunului Dumnezeu de a ne dărui tuturor multă înțelepciune și putere să trecem peste toate încercările acestei vieți. Iar dacă astăzi în duminica a treia din postul mare am prăznuit Sfanta Cruce, în suferința și dragostea lui Dumnezeu pentru noi oameni am oficiat bilingv Sfânta Liturghie in biserica din satul nostru, am fost și  părtași la sfântul potir impreună cu frații noștri ucrainieni... un moment înălțător de adevarătă dragoste creștină. Domnul n-a pus pe umerii noştri numai greutatea crucii, ci ne-a lăsat şi puterea ca să ne purtăm unii altora crucea mântuirii. Mulțumiri alese părintelui diacon Emanuel, Teatrului de Păpuși Arad, clovnilor, Tina Pintea, Malutan Dana, Laura Moț, Paven Marin,Traviata Tuturici, Palea Laviniu, voluntarilor  și întregi comunităti gălșene, Consiliului și Comitetului Parohial Galșa si Bunului Dumnezeu pentru binecuvăntatea și dragostea revarsată peste noi”.

Astfel de acțiuni vor mai continua și în viitor.

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Doru

28.03.2022 14:02

O zi cu o incarcatura sufleteasca aparte.....

Adauga comentariu