Jandarmul, motocicleta şi tobele. Cum poţi să îţi împlineşti un vis dacă nu renunţi niciodată la el

Lucrează de 20 de ani în cadrul Jandarmeriei Arad şi are o pasiune pentru motoare care s-a păstrat de-a lungul anilor, chiar dacă mereu a fost nevoit să aibă acordul cuiva pentru a-şi urma pasiunea. În copilărie, acordul părinţilor, mai apoi al soţiei. Toţi s-au temut pentru el şi nu şi-au dorit să-l vadă hoinărind pe motor. El nu s-a lăsat şi a reuşit să-şi împlinească visul.
Dan Monoranu şi-a început povestea cu motoarele pe când avea vârsta de 12 ani. Apoi a urmat cea pentru vânătoare şi de curând cea de cântat la tobe. 

„Pasiunea mea pentru motoare a început la vârsta de 12 ani. Sora mea a avut un prieten ce avea o bicicletă cu motor. A venit într-o zi la ea şi mi-a dat-o să mă plimb. Zece ore încontinu am făcut acest lucru. Nu m-am mai dat jos. Din acel moment am simţit că îmi plac motoarele şi că vreau şi eu. M-am rugat de părinţii mei, mulţi ani, să-mi cumpere şi mie o motoretă de aia. Nu am reuşit să-i conving. Într-un final pe la vârsta de 15 ani tatăl meu a spus că dacă merg să lucrez pe timpul verii îmi pot cumpăra una. El era administrator la o firmă. M-am dus. Am crezut că mă pune şi pe mine ceva pe la birouri. Şi m-a pus la cazane, la fiert de nuiele. Am lucrat acolo trei luni de zile, ajungeam tot negru acasă de tăciune. Normal că nu mi-a dat banii care trebuiau, ci doar o parte. Aşa am reuşit să îmi iau doar o bicicletă. Nu m-am lăsat şi am mai lucrat sezonier şi am reuşit să-mi adun bani şi mi-am cumpărat o Honda de 49. Se întâmpla cam pe când aveam 16 ani. Puteam să o conduc deoarece nu era legislaţia clară. Mă dădeam cu ea prin oraş, mergeam la şcoală cu ea. Am avut şi aventuri mai neplăcute, deoarece am căzut de câteva ori din neatenţia mea”, povesteşte Dan.
Deşi iubea foarte mult motoarele a venit o altă perioadă din viaţa lui când a trebuit să renunţe la ele. A făcut o pauză între 18 şi 30 de ani. De această dată nu din cauza părinţiilor, ci a soţiei care nu era de acord.  

„M-am însurat şi mă rugam de soţia mea an de an să mă lase să îmi iau motocicletă. Tot timpul aveam scandal că ea nu voia, eu da. După zece ani de negocieri mi-am luat inima în dinţi şi mi-am cumpărat una fără să şite ea. Am adus-o în garaj, nu aveam nici permis, repede am făcut permisul şi după ce l-am luat i-am spus «dragă, hai să vezi ce ne-am cumpărat». Surprinzător, a recţionat bine, mă aşteptam la ceva mai rău. De atunci am început să merg cu motocicleta pe vânt, ploaie, iarnă, zăpadă. Eram non-stop pe motocicletă”, mai povesteşte arădeanul. 
 

Motocicliştii sunt de mai multe categorii, Dan Monoranu este la vitezane şi duminică de duminică făcea trasee pe la Deva, Orăştie, Transalpina. Se hotăra împreună cu prietenii unde să meargă. Acest lucru a durat mai bine de patru ani până în momentul în care a avut o problemă medicală. S-a operat la coloană şi nu a mai putut urca pe motocicletă. A trebuit să o vândă. Aşa a făcut pauza de vreo doi ani de zile. 

„După doi ani nu am mai rezistat şi mi-am cumpărat o altă motocicletă identică. Încet, încet am mers din nou în drumeţii. Din 2010 încoace, în fiecare joi, ne adunăm mai mulţi motociclişti şi dăm o tură pe toate arterele principale din municipiul Arad. Asta este o fel de campanie de conştientizare a şoferilor, că suntem şi noi pe şosele”, adaugă  Dan Monoranu. 
Acesta are un băiat şi întrebat dacă l-ar lăsa cu motorul acesta a spus: „ Dacă băiatul meu vrea motocicletă va începe doar la 30 de ani. Este foarte periculos. Eu mă bucur că nu am avut motocicletă când aveam între 20 şi 30 de ani pentru că văd tinerii din ziua de astăzi la vârsta asta care nu conştientizează pericolul. Motocicleta este altceva. De exemplu la viteza de 100 kilometri la oră la motocicletă ai impresia că stai pe loc, la maşină este cu totul altceva”.

Visul de a ajunge în Irlanda 

„Mai am un vis de vreo 20 de ani şi sper să îl împlinesc cât de curând. În fiecare an în luna mai, timp de două săptămâni, în Irlanda, în Insula Man este o competiţie sportivă de motociclete de viteză, pe un traseu, făcut pe 200 de mile, efectiv în jurul insulei. Este o competiţie foarte periculoasă cu adrenalină la maxim. Nu m-aş duce ca şi concurent cu toate că poţi  să concurezi dacă te califici. Vreau doar să merg să văd şi eu odată concursul acela. Ăsta ar fi visul meu. Vreau să merg cu motocicleta până acolo. Traseul este lung cam 2.500 de kilometri doar dus. Este nevoie de o motocicletă mult mai puternică. În primul rând să fie confortabilă. În fiecare an îmi spun că anul viitor sigur mă duc. Timpul se scurge şi chiar vreau să ajung acolo”, spune cu optimism Dan.  
Acesta ne spune că motociclişii au un cod al lor, un respect şi o fraternitate pe care nu a întâlnit-o în alte cercuri. Când doi motociclişti care nu se cunosc se intersectează pe stradă tot timpul se salută. 

Îşi iubeşte meseria

Plt. Adj. Dan Monoranu,  o perioadă purtător de cuvânt al Jandarmeriei Arad, spune că viaţa de jandarm este frumoasă şi că nu este pentru oricine. 

„Pentru mine a fost o întâmplare. A fost în perioada aniilor 1999 când eram militar în termen şi au fost mineriadele pe care le-am prins. Am şi participat la ele. S-au făcut angajări imediat după mineriade şi eu am nimerit să termin armata în accea perioadă şi am rămas în cadrul Jandarmeriei. Nu m-am gândit că voi rămâne aşa de mult, mă gândeam la un an, doi, eram tânăr, dar s-au făcut 20 de ani. Iubesc această meserie deoarece în primul rând poţi ajuta oamenii şi ăsta este principalul nostru obiectiv. Protejarea cetăţeanului şi apărarea drepturilor  şi libertăţilor fundamentale şi apărarea ordinii de drept. Pe lângă misiunile pe care le executăm noi specifice jandarmeriei am avut şi activităţi de caritate.   Chiar eu am participat la un caz ce a fost mediatizat unde am întâlnit câţiva copii sărmani care aveau nevoie de ajutor. Atunci am simţit emoţie. Sunt momente când suntem mai emoţionţi, e vorba despre aceste cazuri cu oameni sărmani, necăjiţi. În momentul de faţă lucrez la serviciul de ordine publică şi sunt înlocuitorul purtătorului de cuvânt. Unde lucrez eu se organizează şi se planifică toate misiunile Jandarmeriei din Arad. Suntem inima unităţii”, mărturiseşte Dan.  

Pentru el a fi jandarm înseamnă în primul rând: „onoare, demnitate, cinste, familie şi tradiţie. Familie că suntem uniţi, trebuie să fim cinstiţi, drepţi, iar tradiţie deoarece Jandarmeria are o istorie mare de 168 de ani. Jandarmeria a suferit multe modificaări dar esenţa ei a rămas aceeaşi”. 

A început să cânte la tobe când s-a odihnit după ce a aspirat în cameră

Dan mai este vânător, iar acasă se ocupă de dresarea celor doi câini, dar şi de bătutul la tobe.  „În urmă cu câțiva ani, când fiul meu făcea tobe la Palatul Copiilor i-am cumpărat un set de tobe originale cu gândul că va exersa și va cânta. Dar se pare că nu i-a plăcut foarte tare, drept urmare le-a abandonat. Și au rămas așa vreo doi ani. Într-o zi când făceam curățenie în camera în care sunt montate, după o oră de împins aspiratorul, m-am pus pe scaun la tobe să mă odihnesc și am luat beţele în mână și am început să lovesc în stânga și-n dreapta. Mi s-a părut interesant și din acea zi am început sa tot bat la ele. M-am uitat pe YouTube la lecții de tobe și încet-încet a început să se lege ceva. De șase luni de zile mi-am angajat un profesor care m-a  introdus în tainele acestui instrument, și îmi place foarte mult. Exersez zilnic, exasperându- i  pe cei de lângă mine. Deci pot spune că e mai mult un hobby”, încheie Dan Monoranu. 

 

Adauga comentariu