Interviu cu preotul Cristian Gheorghe Ostahie: „Parohia noastră acum nu numără foarte multe suflete, în jur de 30”

Cristian Gheorghe Ostahie are 37 de ani şi de mai bine de un deceniu este preot într-un sat arădean care numără doar câteva zeci de suflete. A lăsat oraşul, străzile asflatate şi semnalul la telefon pentru a păstori la Minişul de Sus (comuna Tauţ, aflată la 70 de kilometri de municipiul Arad). În viitor îşi doreşte să ofere credincioşilor consiliere psiho – religioasă, fiind student în anul II la Psihologie.  Cristian Gheorghe Ostahie este preot greco-catolic. A venit în satul arădean cu acordul Părintelui Protopop, de Chişineu-Criș,  Dănuț Ciuban și cu binecuvântarea arhierească a Prea Sfinției Sale Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj. El a devenit cunoscut şi datorită acţiunilor caritabile în care a fost implicat, acţiuni care au ajutat credincioşii din parohia lui. Toţi localnicii îl cunosc şi în orice moment al zilei sau al serii când au o bucurie sau un necaz „aleargă” la el. Este singurul care reprezintă o instituţie în acel sat. A fost hirotonit în data de 6 aprilie 2008.

De când aţi prins drag de viaţa spirituală?

Încă din tinereţe, dacă pot să mă exprim aşa, de la vârsta de 16 ani, odată cu întrebările fireşti pe care orice adolescent le are. Răspunsul a venit dintr-o singură parte, anume de Sus. Deşi nu provin dintr-o familie cu preocupări religioase. Familia noastră nu mergea duminică de duminică la biserică sau nu am avut pe nimeni care să fi fost preot sau cu preocupări spirituale.

Am fost botezat în clandestinitate, în anul 1981, biserica noastră fiind scoasă în ilegalitate atunci de către sistemul comunist. Am fost botezat acasă de preotul greco-catolic. A fost o chestiune interesantă deoarece când m-am înscris la teologie îmi trebuia o adeverinţă că am fost botezat, ori botezul fiind clandestin nu puteam să am o adeverinţă în acest sens şi am fost nevoit să mă duc la preotul ortodox cu care eram  vecin de bloc să-i cer adeverinţă că am fost botezat. Ambele biserici îşi recunosc tainele, printre care şi cea a botezului. Dacă cineva din biserica ortodoxă trece în biserica catolică nu ar trebui să se boteze din nou deoarece acesta este valid.

Am ales preoţia pentru că am conştientizat faptul că există ceva mai mult decât un supranatural, există ceva mai mult decât un trascendent, există ceva mai mult în fiecare dintre noi. Şi atunci am încercat să valorific în viaţa personală şi am ajuns la un nivel de satisfacţie a conştientizării divinităţii şi am simţit că trebuie să comunic această chestiune cu toţi ceilalţi.

Sunteţi într-o parohie mică. Cum este viaţa de preot acolo?

Parohia noastră acum nu numără foarte multe suflete, în jur de 30. În 1950 parohia noastră număra 1.300 de suflete. Este foarte interesant cum în mai bine de jumătate de secol a avut loc un declin demografic atât de puternic. Cu toate acestea fiind singura instituţie din sat încerc să reprezint interesele şi nevoile credincioşilor şi locuitorilor acestui sat în raport cu oficialităţile.

De unde proveniţi?

Ca şi loc provin din Șimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, un oraş cu aproape 20 de mii de locuitori, tocmai de aceea impactul a fost unul mare ca şi acomodare. Pentru că în sat când am ajuns deja erau sub 80 de oameni, mai exact 73 dacă nu mă înşel, ori de la 20 de mii la 73 e o diferienţă, de la asfalt la neasfalt, e o altă diferenţă, de la semnal la nesemnal, iarăşi e o diferenţă, de la persoane de toate categorile de vârstă la persoane de o anumită categorie şi aia este o diferenţă, aşa că acomodarea nu a fost tocmai un proces uşor.

Veţi rămâne acolo?
Am avut posibilitatea să mă transfer şi am refuzat.

Viaţă socială aveţi?
Mai mult la sfârşit de săptămână când vin cei din Arad care şi-au cumpărat case acolo. Mi-am făcut un program spirtitual zilnic şi un program de activităţi.

Cum se desfăşoară o zi din viaţa dumneavoastră?
La ora opt este trezirea cu siesta, cu rugăciune de dimineaţă, cu liturghia, apoi cu masa între dejun şi prânz, după care îmi stabilesc priorităţile, apoi prânzul, apoi siesta de două ore, după care telefoane, vizite pastorale, citesc foarte mult cărţi de istorie, de filozofie, de psihologie, sunt pasionat de tot ce înseamnă istoria poporului român, a limbii române, îmi place să am noţiuni pe care să le stăpânesc şi argumente pe care să le pot aduce într-o discuţie.

Se îndreaptă tinerii spre biserică în ziua de astăzi?

Întrebarea trebuie pusă şi din alt punct de vedere: Cât de mult se îndreaptă biserica către tineri?, cât de deschisă este biserica ca şi mentalitate pentru a-i îngloba pe tineri, pentru că foarte puţine din parohii desfăşoară activităţi pe grupe de vârstă, asta în primul rând, în al doilea rând lipseşte educaţia primară, în jurul generaţiei actuale, adică spunând asta mă refer la educaţia de acasă atunci când tinerii în special copiii încep să sedimenteze obiceiuri pe care le iau din exemplul pe care îl văd acasă. Ori neavând principii şi valoare morală nu poţi să ai o educaţie corespunzătoare şi apoi o instrucţie la şcoală. Ori biserica trebuie de mult ori să „lucreze” cu tineri între 18 şi 25 de ani, care nu au parte de o educaţie corespunzătoare acasă, care nu sunt serioşi în momentul în care trebuie să fie instruiţi şi mai apoi nu au niciun interes faţă de ceea ce înseamnă preocupare spirituală. Asta se reflectă în comportamentul social şi psihosocial pe care-l putem observa cu ochiul liber în fiecare zi. Societatea noastră cu cât mai mult se depărtează de trebuinţa şi nevoia sprituală cu atât mai mult se apropie de incidenţa penală. Spunem noi ca şi biserică că moralitatea omului este dată de acţiunile sale.

Sfânta Maică Biserică trebuie să fie mult mai deschisă la nevoile tinerilor, mult mai înţelegătoare cu ei, dar în acelaşi timp şi aceeaşi măsură şi tinerii trebuie să conştientizeze că au o nevoie şi apoi să vină în biserică să-şi manifeste întrebările.

Vă pregătiţi şi pentru psihologie. Ce veţi face în viitor?

Mă gândeam la ceva inovativ, chiar nu am întâlnit până acum la nivel naţional să existe ideea asta de consiliere psiho-religioasă, adică o dublă consiliere. Adică terapie. Acum pot să practic consiliere religioasă, fiind licenţiat în teologie, dar pe viitor vreau şi altceva. Ca să ajungi la Dumnezeu trebuie să te cunoşti pe tine însuţi. Dacă nu te cunoşti pe tine însuţi cei vei spune Domnului despre tine? doar atât: iată-mă? relaţia omului cu Dumnezeu trebuie să fie una de iubire. Nu poţi avea o cunoştiinţă despre Dumnezeu, dacă nu ai despre tine. Cum pot să explic nevoia mea lui Dumnezeu dacă nu mă cunosc?

Ce recomandați pentru această perioadă a Postului?

Pornind de la Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a oricărui credincios, putem să zăbovim puțin asupra cuvintelor Sfântului Ap. Pavel din Epistola către Romani cap 14, 3. „Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit”.

Perioada aceasta de 40 de zile a Postului Mare, este asemenea unei călătorii de 40 de stadii, asemenea unuei scări cu 40 de trepte, un drum al devenirii spirituale. Important este să ne spovedim și să împlinim canonul pe care preotul rânduit sau duhovnicul ales îl dă. Trebuie să facem abstinență de toate felurile, dar în același timp și rugăciune și fapte de milostenie. Într-un cuvânt, cum îmi place să zic: nu vă mâncați între voi. Degeaba eviți grăsimea animală dacă-ți devorezi aproapele. Prea Sfinția Sa Alexandru Mesian ne recomandă pentru orice moment al anului, dar mai ales pentru această perioadă, să ne apropiem de sfintele taine ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin spovadă. Euharistia fiind punctul culminant al vieții spirituale.

Ce le recomandați tinerilor ?
Să se cunoască pe ei înșiși, să-și iubească părinții, să-și conștientizeze nevoia spirituală, să-și cunoască trecutul național și să privească cu încredere la viitor. Lui Dumnezeu Slavă!

Adauga comentariu