Interioarele localurilor din Arad, din nou închise! Cinematografele îşi pun lacătul, iar măştile de protecţie devin obligatorii în zonele aglomerate!

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis închiderea interioarelor localurilor din municipiul Arad şi alte localităţi din judeţ.

„Ca urmare a incidenței cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile din localitățile județului Arad unde a fost depășit pragul de 1,5/1.000 locuitori, se dispune suspendarea activității cu publicul, pe o durată de 7 zile (începând cu data de 14.10.2020 și până la data de 20.10.2020 orele 2400), a tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, din următoarele localități:Arad, Chișineu-Criș, Curtici, Iratoșu, Livada, Socodor, Șimand, Vărădia de Mureș, Vârfurile, Vladimirescu și Zerind”, se arată în hotărârea semnată de prefectul Gheorghe Stoian.

 Conform deciziei, operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, pot funcționa în regim take away (la pachet), drive in, room - service și livrare la client.

De asemenea, ordinul specifică: „Se suspendă activitatea cu publicul în cinematografe, instituții de spectacole și/sau concerte, în săli de sport și în unități în care au loc activități de pregătire fizică, în săli de fitness și aerobic, precum și în săli de evenimente, situate în interiorul clădirilor, pe o durată de 7 zile (începând cu data de 14.10.2020 și până la data de de 20.10.2020 orele 24,00), din localitățile: Arad, Chișineu-Criș, Curtici, Iratoșu, Livada, Socodor, Șimand, Vărădia de Mureș, Vârfurile, Vladimirescu și Zerind.

Adauga comentariu