Inaugurată acum două zile, grădiniţa din Sântana a fost închisă. O parte din tavan s-a prăbuşit!

Noua grădiniţă din oraşul arădean Sântana a fost dată în folosinţă, în urmă cu două zile, atunci când a debutat semestrul al doilea. După aproximativ 48 de ore de la inaugurare, tencuiala de pe tavan a cedat, în zona toaletelor.
Acum, s-a luat decizia închiderii temporare, până ce problemele vor fi rezolvate. Niciun copil nu a fost rănit, încă părinţii şi educatorii au fost panicaţi.

Grădiniţa a fost construită în cursul anului trecut cu bani de la Guvernul României şi de la bugetul local al oraşului Sântana. Suma totală a ajuns la patru milioane de lei, din care contribuţia  Primăriei Sântana a fost de 700.000 de lei,  însă anumite lucrări efectuate aici lasă mult de dorit.

“S-a deschis grădiniţa! Cu întârziere şi cu pericol de accidentare a copiilor! În primele zile de funcţionare a noii grădiniţe au căzut tavanele în grupurile sanitare folosite de copii. Singurii care s-au alarmat au fost părintii, autorităţiile noastre ,,tac ca mortul ăn păpuşoi ". Aşteptam să ne spuna ca de obicei că de vina este PSD -ul . Şi totusi : cine a verificat starea tehnica la darea în folosinţă a imobilului gradiniţă ? Cine a recepţionat şi cine a urmărit lucrările ? În primărie nu mai ai loc în birouri, dar pe teren în interesul cetăţeanului nu este nimeni . Trist dar adevarat...”, a declarat Irina Rus, consilier local PSD în oraşul Sântana.

Cornel Gligor (PNL), viceprimarul oraşului Sântana,  spune că paguba nu este una mare.

“A căzut tencuiala pe o suprafaţă de un metru pătrat, în zona toaletelor. Lucrările au fost finalizate la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Nu am putut folosi grădiniţa, deoarece mai trebuia să introducem gazul şi să obţinem nişte avize de funcţionare”, a declarat viceprimarul Cornel Gligor pentru ziardearad.ro.

Adauga comentariu