Ghiorocul a devenit staţiune de interes local, iar sezonul estival a fost declarat deschis

Obținerea pentru Ghioroc a titlului de stațiune de interes local reprezintă cel mai important pariu al Consiliului Județean în turismul arădean! La preluarea mandatului de către actuala conducere,președintele Iustin Cionca a sesizat faptul că Aradul are nevoie de o atracţie turistică vie, un loc unde arădenii, dar şi locuitorii din vestul ţării, să poată să îşi petreacă zilele de vară într-o atmosferă relaxantă! „Am purtat discuţii cu primarul comunei, Corneliu Popi-Morodan, care a avut inițiativa dezvoltării zonei lacului, şi am decis să facem echipă pentru a transforma Ghiorocul în staţiune de interes local. A fost un efort de aproape patru ani, şi iată că avem rezultatele aşteptate!”, a declarat președintele Iustin Cionca.

După două zile de vizite la fața locului, reprezentanții ministerului au acordat Ghiorocului punctajul maxim, 220 de puncte. Au spus că este cea mai bună stațiune de interes local pe care au avizat-o și că o vor da exemplu și la celelalte localități care au depus dosare pentru transformarea în stațiune.

Consiliul Județean Arad a alocat anual sume pentru investiții, începând cu 2017, peste 2 milioane de lei. „Am muncit mult, am făcut eforturi financiare, dar și de promovare a acestei investiții. Aproximativ 130.000 de turiști au ajuns, în anul 2019, la Ghioroc și tendința este de creștere cu 15% în fiecare an! Adaug la asta și Festivalul de vară, organizat anual de Liga Studenților de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, care a adus la Ghioroc mii de studenți din întreaga țară. Sunt cifre concrete, care ne determină să continuăm investițiile la Ghioroc, pentru că suntem pe un drum bun!Anul acesta am cofinanțat extinderea parcării cu încă 280 de locuri. De asemenea, pe plaja Ghioroc sunt amplasate alte 13 căsuțe tip camping de categoria 3 stele, care creează 51 de noi locuri de cazare”, a continuat Iustin Cionca.

Stațiunea Moneasa, lacul Ghioroc, zona Căsoaia/Tauț, Valea Mureșului – acestea sunt principalele direcții ale Consiliului Județean Arad, în afara municipiului, pentru turismul arădean. Este o dorință de integrare a tuturor zonelor cu potențial într-o ofertă coerentă și atractivă. Chiar dacă începutul de an a fost compromis de pandemia Covid-19, iar turismul a fost blocat, investițiile în modernizarea drumurilor județene și realizarea unor obiective locale în Moneasa, Ghioroc și Căsoaia, au continuat.

Consiliul Județean și-a asumat, ca angajament pentru turismul arădean, să investească în zonele cu potențial ale județului. „Astfel, în ultimii trei ani am dezvoltat tabăra de la Căsoaia, am creat condiții ca Ghiorocul să devină stațiune de interes local, am pus bazele turismului festivalier la Radna, iar la Moneasa am câștigat un proiect important de refacere a infrastructurii. Am lucrat pas cu pas, iar rezultatele sunt concrete și foarte vizibile, astăzi. În următorii patru ani, vom miza foarte mult pe turismul de week-end, iar marea provocare pentru următorul ciclu administrativ va fi să continuăm ceea ce am început, construind din fundație: ca Aradul să devină o destinație turistică! Le mulțumesc tuturor celor care au muncit ca astăzi să deschidem sezonul estival la viitoarea stațiune de interes local Ghioroc, celor din Primăria Ghioroc, celor din Consiliul Județean Arad, agenților economici care au recunoscut potențialul zonei și, nu în ultimul rând, vizitatorilor care au dat un sens eforturilor noastre.Sper ca acest nou val al pandemiei să afecteze cât mai puțin planurile de vară ale arădenilor. Vă doresc să vă petreceți plăcut și frumos timpul liber pe „Litoralul Vestului”!”, a spus Iustin Cionca.

La rândul său, primarul Corneliu Popi-Morodan le-a adresat un îndemn tuturor celor care doresc să vină la Ghiroc, să se bucure de soare și plajă pe „Litoralul Vestului”, așa cum a fost botezată plaja Ghioroc la târgul de turism al României. „Dragi turiști, vă așteptăm să ne vizitați!Dumneavoastră sunteți cei care dau verdictul la ceea ce am făcut și imboldul pentru a continua!Ceea ce contează este că oamenii apreciază investițiile făcute aici de Primărie, Consiliul Județean și privați și vin pentru că este frumos.Așa cum vedeți, aproape am finalizat extinderea plajei. Am finalizat campingul, extinderea parcării și amenajarea plajei.Avem investiții private de aproape 1 milion de euro în zona lacului.Vom fi declarați ,,Stațiune Turistică"Vom continua dezvoltarea zonei în jurul lacului. Deja avem lucrări importante pe malul de est și pe malul de nord, zone unde privații doresc să dezvolte numeroase proiecte legate de turism”, a subliniat edilul comunei.

Adauga comentariu