Gheorghe Falcă pierde în instanță! Piața Catedralei nu va fi demolată!

Piața Catedralei nu va fi demolată, asta a decis Tribunalul Arad. Instanța de judecată a anulat Hotărârea cu nr. 41/2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Regenerare urbană zona Piaţa Catedralei din Municipiul Arad”. Prin această decizie a administrațiai Falcă se dorea desființarea uneia dintre piețele reprezentative ale Aradului, existentă de mai bine de 150 de ani.

Prefectura Județului Arad a atacat în contencios administrativ hotărârea CLM Arad și a obținut câștig de cauză.

Scandalul în jurul piețeii a fost pornit în urmă cu câțiva ani, atunci când mai mulți arădeni, producători și cumpărători din piața Catedralei, au demarat diferite acțiuni de protest. La un moment-dat s-au adunat peste opt mii de semnături, pentru ca piața să rămână în picioare, însă administrația Falcă nu a ținut cont de doleanțele oamenilor.

Gurile rele vorbeau la acea vreme despre intenții ascunse ale primarului Falcă, pe care îl acuzau că dorește ridicarea unui supermarket în zonă.

Prin decizia luată de instanță, demolarea pieței Catedralei nu se va putea realiza în baza hotărârii CLM Arad. Fie adminsitrația locală va abandona această idee, fie va fi nevoie de o altă hotărâre a legislativului local.

Adauga comentariu