A fost reţinut complicele poliţistului din Arad. Acesta a vrut să fugă când a văzut oamenii legii

Polițiștii Biroului de Ordine Publică, împreună cu cei Secțiilor Rurale 1 și 2 Arad au prins, joi, un bărbat care se sustrăgea urmăririi penale. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore şi se pare că este complicele poliţistului Mârza care a fost prins cu ţigări de contrabandă.

„Polițiștii au depistat ieri, în jurul orei 17.00, un autoturism parcat în afara părții carosabile, pe D.N. 69, pe raza localității Vinga, despre care exista suspiciunea că ar fi fost condus de un bărbat căutat de autorități. La vederea polițiștilor, bărbatul a intenționat să plece, fiind blocat de o patrulă de poliție la puțin timp după ce s-a pus în mișcare”, spune Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.  

În urma identificării conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 33 de ani, din Arad, s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat și că se sustrage urmăririi penale într-un dosar penal de contrabandă cu țigarete, cercetat sub coordonarea directă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Adauga comentariu