Florin Farcașiu se întoarce la conducerea Primăriei Tîrnova!

Florin Farcașiu a contestat în instanță ordinul emis de Prefectura Arad prin care acesta a fost demis din funcție. A avut câștig de cauză, astfel că se întoarce la conducerea instituției.

Astfel, prin decizia Tribunalului Arad s-a dispus anularea ordinului nr. 715/2019 emis de Prefectură. Instanța a admis acțiunea lui Farcașiu care a contestat actul prin care se dispune eliberarea sa din funcție.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat la sfârșitul lunii septembrie în favoarea Agenției Naționale de Integritate în procesul ce îl vizează pe Florin Farcașiu, primarul comunei Tîrnova. Potrivit ANI: „ în perioada 26 iunie 2012 – 29 iunie 2014, acesta a deținut simultan funcția de primar al comunei Târnova și calitatea de membru în Consiliile de Administrație ale Școlilor Gimanziale Tîrnova și Agrișu Mare. Acesta ar fi participat, ca reprezentant al Primăriei, la 33 de ședințe ale Consiliilor de Administrație ale celor două unități școlare”.

Adauga comentariu