Flori, produse lucrate manual, şuncă şi haine, la Târgului Primăverii de la Expo Arad

Cel mai important târg de flori din regiunea de vest şi-a deschis porţile la Arad. Este un târg care care cuprinde flori, produse de grădinărit și bunuri de larg consum.

Ca și în anii trecuți, și ediția din 2019 a Târgului Primăverii aduce laolaltă cei mai buni producători de flori veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate, însă oferta expozanților din acest sector va fi bogată și în materie de accesorii și unelte pentru grădinărit.

„Am adus flori care sunt în zona noastră, dar se găsesc şi aici. Vin de lângă Deva de la Almaşu Mic. Cel mai bine se vând muşcatele şi pe urmă petunii”, a declarat unul dintre comercianţi. Cei care stau la bloc au cumpărat florile pentru a-şi înfrumuseţa balcoanele.

De la târg nu lipsesc produsele lucrate manual, precum bijuterii, poșete, accesorii, decorațiuni, dar nici obiectele vestimentarea sau produsele alimentare, cum ar fi şunca pentru masa de sărbători. Mircea Santău comercializează şi în acest an mezeluri în cele patru zile de târg.

Târgul poate fi vizitat astăzi până la ora 20.00, sâmbătă între 10.00-20.00 şi duminică între 10.00-16.00.

 

 

Adauga comentariu