Flori, lumânări, lacrimi şi multe pachete împărţite de pomană celor nevoiaşi

Printre stropii de ploaie atât arădenii care au persoane dragi înmormântate în cimitiriele din oraş, cât şi cei care au mers cu plasele după pomană s-au aflat azi printre morminte. Flori, lumânări, lacrimi şi multe pachete pregătite pentru a fi date celor nevoiaşi. În Cimitirul Pomenirea au fost mulţi care fie au mâncat pe loc cele primite, fie au pus în plase pentru a le duce şi celor de acasă. Au stat frumos pe marginea drumului şi au aşteptat ca cei care trec să le dea de pomană. În acest an au fost civilizaţi şi chiar spuneau „Hristos a Inviat” sau „Dumnezeu să-l ierte”!.

De la copii de câţiva ani până la bătrâni, azi este ziua când au mâncat bine şi au băut. Chiar şi cafea au primit printre morminte. S-au dat de pomană  şi cozonac şi ouă roşii. Preoţii au fos şi ei prezenţi pentru a sfinţii mormintele proaspăt îngrijite, acolo unde se odihnesc sufletele „blajinilor”. Din acest motiv, această zi mai este numită și „Paștele Blajinilor”.

Astăzi este Duminica Tomii, o zi extrem de importantă pentru credincioși. Este prima duminică după Sfintele Paști și ultima zi din săptămâna luminată.

Adauga comentariu