Fântâni arteziene, în paragină pe timpul verii. Primăria Arad promite că le repară la toamnă

Arădenii nu s-au putut bucura în această vară de fântânile arteziene din oraș. Oamenii sunt nemulțumiți, mai ales că în zilele caniculare, fântânile care trebuiau să-i răcorească, încigeau și mai mult atmosfera de la betoanele și părțile metalice încinse de la Soare.  Autoritățile locale spun că de vină e legea, din cauza căreia s-au întârziat procedurile de atribuire a contractului de înțreținere a acestor fântâni.

În Arad din cele 9 fântâni, în această vară, multă vreme nu au funcționat niciuna, iar apoi au fost pornite 3. Asta spre nemulțumirea localnicilor.

“E inacceptabil ce se întâmplă. Nu interesează pe nimeni, îşi bat joc. Situaţia este una tristă, mai ales că au fost zile caniculare în această vară. Probabil că vor funcţiona în decembrie şi ianuarie”, spune Ion Crişan, un arădean nemulţumit de situaţie.

Autoritățile locale recunosc problema și spun că vina aparține procedurilor încurcate din legislația românească.

“Contractul pe care l-am avut a expirat. Noul contract a durat puţin mai mult din cauza procedurilor de licitaţie a legislaţiei româneşti. Avem în acest moment contract de întreţinere. Am dat ordinul de reparare a lor”, spune Călin Bibarţ, primarul interimar al municipiului Arad.

Deoarece vine toamna, arădenii se vor putea bucura cu adevărat de fântânile arteziene din oraș cel mai probabil în cursul verii viitoare.

Adauga comentariu