Evaziunea fiscală şi traficul de droguri cauzează cele mai multe dosare la Tribunalul Arad

Raportul de activitate al Tribunalului Arad şi al judecătoriilor aflate în circumscripţia teritorială a acestuia pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020 a fost făcut public. Acesta este  comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

 Astfel, la Tribunalul Arad, din analiza comparativă a evidenţelor statistice cu aceeaşi perioadă a anului 2019, în ansamblu, se observă o uşoară scădere a volumului de activitate în anul 2020, în aproape toate materiile. Volumul total de activitate al Tribunalului Arad a scăzut cu 9,13%. În ceea ce priveşte Secţia I Civilă, se constată o scădere a volumului de activitate cu 8,73%. La Secţia a II – a Civilă, volumul total de activitate a scăzut  cu 4,97%. În ceea ce priveşte Secţia a III – a de Contencios Administrativ şi Fiscal, Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, volumul de activitate a scăzut  cu 19,50%.

Cauze având obiect infracţiuni judecate în fond la tribunale -înregistrate în  perioada amintită:

Infracţiunea de omor – 7 cazuri, trafic de persoane 25 de cazuri, traficul de droguri -41 de cazuri, evaziune fiscală 54, grup organizat 6 şi corupţie 12 cazuri.  

Numărul de acţiuni în materie de litigii de muncă a crescut cu 0,66%. La Secţia penală, volumul de activitate a crescut cu 3,23%. În ceea ce priveşte judecătoriile aflate în circumscripţia Tribunalului Arad,  din analiza comparativă a evidenţelor statistice cu aceeaşi perioadă a anului 2019, se observă urătoarele:

 Volumul total de activitate al Judecătoriei Arad a crescut cu 4,95%.

La Secţia civilă a Judecătoriei Arad volumul de activitate a crescut cu 5,02%, iar volumul de activitate al Secţiei penale a crescut cu 4,64%

În ceea ce priveşte Judecătoria Chişineu Criş, se constată o scădere a volumului de activitate cu 19,70%

La judecătoria Ineu, volumul de activitate a scăzut cu 11,57%, la Judecătoria Lipova, volumul de activitate a scăzut cu 14,60%, iar la Judecătoria Gurahonţ, se constată o scădere a volumului de activitate 1,49%

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, vicepreşedintele Virgiliu Flavius Bradin, spune că prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1305/2014, modificată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 149/2015 şi prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 625/2015 au fost introduşi cinci parametrii unici la nivel naţional în funcţie de care se stabileşte nivelul de eficienţă al fiecărei instanţe. Aceşti parametrii sunt:

- rata de soluţionare a dosarelor (ca raport între cele intrate şi soluţionate) peste 105%;  

- stocul de dosare (mai vechi de 1 an şi 6 luni) calculat ca sumă a dosarelor aflate pe rol la finele perioadei de referinţă şi dosarele finalizate (nefinalizate), sub 5%;

- ponderea dosarelor închise într-un an, ca sumă a dosarelor finalizate în termen de mai puţin de 1 an de la înregistrare raportat la suma tuturor dosarelor soluţionate în perioada de referinţă, peste 80%;

- durata medie de soluţionare, pe materii sau pe obiecte la nivelul fiecărei instanţe numai pentru stadiul procesual fond sub 11 luni vechime în materii nonpenale şi sub 5 luni vechime în materie penală;

- redactările peste termenul legal, ca procent al instanţei de redactare peste termen a dosarelor finalizate cu document de tip final Hotărâre raportat la evidenţierile în acest sens din nomenclatoarele Ecris, sub 5%.

 

 

Adauga comentariu