Elevii unei şcoli arădene au strâns donaţii de peste 15.000 de lei. Banii vor fi direcţionaţi către proiectul de reabilitare a unei secţii a Spitalului Judeţean

Elevii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Popovici” Apateu s-au implicat în proiectul ”Daruri pentru suflete curate”, având ca scop principal strângerea de fonduri pentru reabilitarea demisolului de la Boli Infecțioase Copii Arad, viitorul Ambulator.

În acest proiect au fost implicați: cadre didactice, elevi și părinții elevilor. Au fost organizate întâlniri cu părinții, cărora li s-a cerut sprijinul în derularea lui. Pe parcursul mai multor săptămâni, cadrele didactice, elevii școlii, îndrumați de cadrele didactice și ajutați de părinți au creat diferite produse artizanale specifice sărbătorilor. Comercializarea produselor create  a avut loc sub formă de donații în cadrul mai multor târguri de Crăciun organizate în școală: în data de 14 decembrie 2018 s-a organizat Târgul de Crăciun al cadrelor didactice pentru a oferi un exemplu elevilor și părinților acestora, în data de 19 decembrie s-a organizat Târgul de Crăciun al elevilor de la Școala Primară Berechiu, Grădinița P.N. Berechiu și Grădinița P.N. Apateu, iar în data de 23 decembrie totul a culminat cu Târgul de Crăciun al elevilor de la ciclul primar și ciclul gimnazial din Apateu.

A fost o săptămână mirifică în comuna Apateu, sălile de clasă frumos amenajate, îmbrăcate în straie de sărbătoare s-au umplut de sutele de elevi, cadre didactice și părinți dornici de a face o faptă bună. Comitetele de părinți pe clase s-au ocupat de gestionarea sumelor donate de părinții fiecărei clase, iar conducerea Consiliului Reprezentativ al Părinților pe școală de centralizarea sumelor primite de la Comitetele de părinți pe clase pentru a asigura transparența totală a proiectului.

În seara zilei de 23 decembrie 2018, în cadrul Serbării de Crăciun a elevilor din Școala Gimnazială ”Gheorghe Popovici” Apateu,  a fost comunicată suma totală strânsă în cadrul donațiilor: 15.018 lei.

Adauga comentariu