Drogat, la volan prin Vinga. Bărbatul are 38 de ani!

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost prins, la Vinga, în timp ce conducea un atutoturism după ce a consumat  droguri.

„Polițiștii Serviciului Rutier au depistat la data de 03 august a.c., în jurul orei 00.15 un bărbat de 38 de ani, din municipiul Arad, care conducea un autoturism în localitatea Vinga. Testarea cu aparatul Drugtest a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă.

Conform procedurii bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor și cantităților consumate”, spun reprezentanții IPJ Arad.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fiind sub influența substanțelor psihoactive.

FOTO: arhivă

Adauga comentariu