Dragnea, condamnat cu executare. Liderii PSD Arad nu răspund la telefoane, iar parlamentarii opoziţiei îi cer demisia

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat astăzi la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, în dosarul anagajărilor fictive la DGASPC Telorman.

În dorinţa de a afla părerea liderilor partidelor politice din Arad, i-am contactat telefonic pe toţi cei zece parlamentari arădeni. Niciunul dintre cei patru parlametari ai PSD Arad nu a răspuns apelului nostru telefonic. 
În schimb, parlamentarii opoziţiei PNL şi USR, au cerut la unison ca Liviu Dragnea să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Senatorul liberal Ioan Cristina ne-a declarat că nu doreşte să comenteze decizia instanţei, însă consideră că liderul PSD ar trebui să renunţe la funcţia de şef al Camerei Deputaţilor. 

„Nu comentez decizia instanţei, dar cred că Liviu Dragnea trebuie să îşi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a declarat un alt parlametar al PNL Arad, deputatul Glad Varga.

Cei doi deputaţi ai USR Arad, Adrian Wiener şi Sergiu Vlad consideră că preşedintele PSD nu mai poate deţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.  

„Decizia a fost dată de aceeaşi instaţă care i-a achitat pe Tăriceanu şi Ponta. Liviu Dragnea trebuie să plece din funcţia de peşedinte al Camerei, iar în măsura în care îl interesează imaginea PSD, cred că ar trebui să plece şi din această poziţie”, a spus Sergiu Vlad, deputat USR Arad. 

Deputatul ALDE, Eusebiu Pistru, aflat înafara ţării nu ştia nimic despre decizia instanţei şi a spus că nu doreşte să facă niciun fel de comentariu. 


Adauga comentariu