Dosar penal după ce o balastieră din Arad funcţiona fără licenţă

O balastieră din localitatea arădeană Sâmbăteni, aparţinătoare de comuna Păuliş, funcţiona în afara legii. Deşi proprietarii nu mai aveau licenţă pentru funcţionarea balastierei, aici se lucra în linişte şi pace. Acţiunea desfăşurată de poliţişti şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu a condus la deschiderea unui dosar penal.   

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu lucrători ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad au desfășurat o acțiune la o balastieră de pe raza localității Sâmbăteni, care efectua activități de exploatare minieră fără a deține licență în acest sens, după ce a fost dispusă încetarea activității poluatoare. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de continuare a activității care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activități, conform Legii 195/2005, pentru stabilirea situației infracționale, a persoanelor responsabile și tragerea acestora la răspundere penală”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

Adauga comentariu