Doi soţi din Arad au şantajat mai mulţi oameni folosindu-se de un site fals de escorte

Doi arădeni au fost „săltați” de DIICOT după ce ar fi creat un profil fals pe un site de escorte, racolând mai multe persoane, cărora le motivau că oferă servicii de natură sexuală.

Cei doi, soţ şi soţie stabileau contacte cu persoane interesate de întreținerea de relații sexuale, între care și un american, pe care ulterior îi șantaja cu divulgarea unor informații intime. 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice, sub coorodonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. din Timiş, au descins la locuinţa lor. 

„La data de 16 mai a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate – S.C.C.I., sub coorodonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Timiș, au efectuat o percheziţie, pe raza municipiului Arad, la locuinţa unor persoane bănuite de infracţiuni informatice. Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului 2018, un bărbat, de 41 de ani și o femeie, de 39 de ani, din Arad, ar fi creat un profil fals pe un site de escorte, racolând mai multe persoane, cărora le motivau că oferă servicii de natură sexuală. Aceștia ar fi solicitat clienților fotografii în ipostaze intime, pe care ulterior le-ar fi folosit, pentru a-i șantaja în schimbul unor bani. Un cetățean american ar fi suferit, în urma șantajului, un prejudiciu de 30.000 $”, spun reprezentanţii poliţiei. 

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat patru telefoane mobile, trei cartele SIM, un SSD, un memory stick USB și mai multe înscrisuri care vor fi supuse percheziţiei informatice.

Totodată, au fost puse în aplicare 2 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de șantaj, fals informatic și constituirea unui grup infracțional organizat.

  FOTO: arhivă

 

Adauga comentariu