Doi elevi ai unei școli arădene s-au luat la bătaie!

O încăierare ce a avut loc marți, 22 octombrie 2019, între doi elevi ai Colegiului Național „Vasile Goldișֲ”, la ieșirea de la cursuri, a fost oprită la timp de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică. Întâmplarea fericită a făcut ca, la momentul incidentului, un polițist local din cadrul altui serviciu, aflat în misiune în zonă, să observe altercația ce îi avea ca protagoniști pe cei doi adolescenți și să solicite  intervenția de urgență la fața locului a unui echipaj operativ din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație. În urma intervenției prompte a oamenilor legii, cei doi bătăuși au fost separați, întocmindu-li-se totodată câte un proces-verbal de sancționare a contravențiilor în conformitate cu prevederile Legii 61/1991/R, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Din partea polițiștilor locali, aceștia s-au ales doar cu câte un avertisment, însă urmează să suporte măsuri disciplinare din partea conducerii unității de învățământ la care studiază, după ce au fost predați direcțiunii. Cauzele pentru care cei doi elevi s-au luat la bătaie rămân, deocamdată, necunoscute. Indiferent care au fost acestea, detaliul care șochează în acest caz este acela că, în loc să alerteze conducerea școlii sau organele de ordine publică, mai mulți colegi ai celor doi băieți au ales să filmeze încăierarea cu telefoanele mobile.

Adauga comentariu