Doi arădeni au încălcat ordinele de protecție. Unul a rupt poarta fostei soacre

Și-au agresat soțiile, au primit ordin să stea departe de ele, însă nu s-au potolit și nu au respectat cele stabilite de polițiști. Este vorba despre doi bărbați din județul Arad care acum sunt cercetați pentru nerespectarea ordinelor de protecție provizorii.

„Polițiștii Postului de Poliție Peregu Mare au fost sesizați, ieri, de către o femeie despre faptul că soțul acesteia, un bărbat de 33 de ani, din Peregul Mare, ar fi pătruns fără drept în imobilul în care aceasta domiciliază, încălcând, astfel, ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 10 mai a.c. Polițiștii Postului de Poliție Șagu cercetează un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, care ar fi distrus poarta imobilului unde domiciliază fosta sa soacră și pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență. Totodată, acesta a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști la data de 13 mai a.c., prin care avea interdicția de a se apropia la mai puțin de 50 metri de fosta sa soție”, au declarat reprezentanții Poliției Arad.

Bărbații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Adauga comentariu