Deputatul Adrian Todor a fost exclus din PSD! “Marcel Ciolacu mimează opoziția de aproape un an de zile”

Biroul permanent municipal al PSD Arad  a propus și a votat excluderea din partid a deputatului Adrian Todor, motivând această hotărâre prin lipsa totală de activitate și de implicare a acestuia în ultimele 6 luni. În 1 septembrie 2020,  Biroul permanent Județean al PSD Arad a luat act de decizia BP Municipal și a validat aceasta hotărâre cu unanimitate de voturi. Hotărârea a fost validată și de Consiliul Politic Național al PSD.

Deşi preşedintele Marcel Ciolacu anunţa excluderea din partid a parlamentarilor care au absentat de la moţiunea de cenzură, Adrian Todor a fost exclus pentru inactivitate! Acesta spune că că nu vrea să facă parte din banda Ciolacu şi că lupta politică este mimată.

„Aflu cu surprindere că am fost exclus din PSD pentru că am respectat legea. O lege pe care a votat-o și deputatul Marcel Ciolacu și ceilalți parlamentari care sunt membri ai forurilor de conducere ale PSD și care au decis că o persoană aflată în carantină trebuia să meargă în parlament, să fie prezentă la votul privind moțiunea de cenzură. Vot care oricum nu s-ar fi putut desfășura, pentru că Marcel Ciolacu mimează opoziția de aproape un an de zile și nu avea nicio dorință de a da jos acest guvern dezastruos pentru România. Dacă dorea să dărâme acest guvern, o făcea fără Todor, Carmen Dan sau Rădulescu. Dar nu l-au lăsat șefii cu epoleți, iar ca să mimeze până la capăt lupta cu PNL, a găsit niște victime colaterale.  Marcel Ciolacu, mulțumesc că mai exclus din acest partid, care nu are nicio legătură cu PSD-ul în care am activat 20 de ani. Nu vreau să fac parte din banda Ciolacu, în care ești agreat doar dacă încalci legea și ai dosare penale. Nu vreau să am de a face cu o organizație în care încălcarea legii e criteriu de promovare, iar respectarea legii e motiv de judecată și excludere.  Vă doresc tot binele din lume, dar mai ales să treceți de 20 la sută la nivel național la aceste alegeri. Probabil cam ăsta e procentul la care vă mai lasă șefii cu epoleți să ajungeți, să rămâneți la nivelul unui mic partiduleț, care să facă jocuri la fel de mici, în interesul oricui, numai al românilor nu. Rămâneți cu bine, dragi colegi, mă bucur că v-am putut fi alături în ultimii 20 de ani și sper ca atunci când veți dori să schimbați ceva în acest partid sau pur și simplu să nu faceți ceva ilegal să nu aveți soarta noastră, a celor care am respectat legea”, a fost reacţia deputatului Adrian Todor.

Adauga comentariu