Dacian Cioloş, la Arad: “Sper ca mâine să fie judecată la Înalta Curte solicitarea alianţei noastre”

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, vineri, la Arad, că speră ca Înalta Curte de Casație și Justiție să judece sâmbătă contestația față de decizia Biroului Electoral Central, care a respins înregistrarea alianței USR-PLUS în vederea alegerilor europarlamentare din data de 26 mai.

“Colegii din echipa de jurişti a Alianţei 2020 USR-PLUS lucrează acum la finalizarea acestei contestaţii, contestaţie care urmează să fie depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în următoarele ore şi sperăm noi ca ea să fie judecată mâine. Venim cu toate argumentele şi inclusiv cu argumente noi în urma solicitărilor sau observaţiilor făcute de membri Biroului Electoral Central ieri. Noi considerăm în continuare că ieri, cu elementele care au fost furnizate de reprezentantul nostru în Biroul Electoral Central în mod normal s-ar fi putut lua o decizie, dar ne vom apăra cauza şi la Înalta Curte şi sperăm noi să avem câştig de cauză”, a spus Dacian Cioloş

Fostul premier consideră că ar trebui modificată legea pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

 “Sunt exagerări în interpretarea legii, legea e interpretată ad literam in extremis şi în felul acesta practic nu se recunoaşte o situaţie de fapt şi care e legală, pentru că conducerea Partidului PLUS şi conducerea USR a fost aleasă legal, statutar. A fost aleasă legal pentru că a fost aleasă statutar. Nu e vina noastră că se tergiversează atât de mult în Justiţie şi procesarea în acte administrative în Registrul Partidelor. Aici cred că ar trebui adaptată şi modificată legea ca să avem nişte termene mai strânse şi mai clare şi mai precise în care astfel de modoficăr în Registrul Partidelor să poată să aibă loc ca să nu fim blocaţi”, a mai completat fostul premier.

Biroul Electoral Central a publicat joi decizia prin care a respins protocolul de constituire a alianţei electorale "Alianţa 2020 USR PLUS", motivul invocat fiind acela că cererea de admitere a protocolului a fost formulată de Dan Barna şi Dacian Cioloş care nu au calitatea de reprezentanţi ai USR şi,respectiv, PLUS.

Adauga comentariu