Cum s-a petrecut accidentul în care două persoane au ars în mașină

Pompierii voluntari de la Șagu au povestit cum a decurs intervenția la stingerea autovehicului în care se aflau un bărbat și o femeie. Corpurile celor doi au fost găsite carbonizate în mașină.

„26 martie, ora 15:25 am fost solicitați să intervenim de urgență pentru stingerea unui autovehicul care ardea în urma unui accident rutier urmat de o explozie, 2 persoane fiind încarcerate în interiorul acestuia, între Șagu și Arad.

Am ajuns în cel mai scurt timp alături de 5 voluntari SVSU Șagu și o autospecială destinată stingerii cu apă și spumă.

La scurt timp au ajuns echipajele ISU Arad care au preluat coordonarea intervenției și împreună am încercat din răsputeri să salvăm ce mai putem, din nefericire timpul rapid de reacție și profesionalitatea de care am dat cu toții dovadă nu a fost îndeajuns!

Multumim mult Genoveva Si Gyl Mircea, colegul nostru care activează și în cadrul ISU Arad dar în timpul liber intervine de câte ori poate alături de noi!

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, Dumnezeu să îi odihnească în pace! Conduceți prudent!”.

Reprezentanții IPJ Arad au declarat că din cercetări a reieșit că un tânăr de 19 ani, din satul Fiscuț care conducea un autoturism pe DN 69, din direcția Arad spre Șagu, la un moment dat părăsește partea carosabilă și intra în coliziune cu un copac după care autoturismul este proiectat într-un alt copac moment în care ia foc.

„În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a unei femei de 45 de ani, pasageră  în autoturism. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale”, spun reprezentanții IPJ Arad.

Tânărul mort se numește Alex Cârpaci, iar pe femeie o cheamă Loredana. Din informațiile pe care le avem se pare că femeia era însărcinată.

Adauga comentariu