Cum a reuşit un tânăr din Arad să-şi găsească profesia care îi vine ca o mănuşă

Mihnea Coşeran este un tânăr din Arad care nu s-a lăsat până nu şi-a găsit profesia care i se potriveşte. S-a pregătit pentru a deveni inginer silvic şi după ce a terminat Universitatea cu specializarea respectivă şi-a dat seama că nu îşi doreşte acest lucru. Au urmat ani de zile în care a schimbat mai multe locuri de muncă, s-a format pe anumite domenii, a învăţat să lucreze cu oamenii, ca în final să îşi găsească vocaţia: domeniul imobiliarelor. De câţiva ani are propria firmă şi a făcut fericiţi sute de clienţi. Mihnea Coşeran s-a născut în comuna arădeană Gurahonţ, de unde a plecat pentru a face studiile la Arad.

„Îmi doream să devin inginer silvic. Tatăl meu era viceprimar pe vremea aceea şi când mergeam cu el la diverse întâlniri le spuneam la toţi că vreau să fiu inginer şi aşa am ajuns să termin şi Facultatea de Inginerie Silvică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Înainte cu câteva luni să termin facultatea s-a vorbit de post, dar când am finalizat studiile nu mai simţeam că vreau să fac chestia asta. Posturile erau blocate şi trebuia să merg ca pădurar la mine la ţară, să prind experienţă şi după vreo cinci, şase luni să intru pe post. Tatăl meu tot încerca să mă angajeze pe un post bun în Arad indiferent de domeniu. Toţi promiteau, dar nimic nu s-a conceretizat, asta timp de două luni. Nu mi-a plăcut ce mi s-a oferit şi am zis că vreau pe cont propriu, ca vreau să încep tot de la zero. Aveam 23 de ani”, afirmă Mihnea.

Tânărul a început să-şi depună CV-ul pe la firme. A găsit un post  de operator producţie la o fabrică din Arad. După ce a intrat şi a văzut ce mediu este nu i-a plăcut, dar s-a ambiţionat să rămână, doar dacă devenea şef. A spus acest lucru mai departe şi într-o zi l-au chemat la inverviu.

„M-a chemat la un interviu şi s-a nimerit să fie acolo managerul mare, care era portughez. Nu prea ne-am înţeles din cauza limbii, dar am format o conexiune, el a văzut ceva în mine şi a doua zi deja m-au chemat fetele de la HR şi mi-au dat funcţia de coordonator producţie. La 24 de ani devenisem şef. Acolo am învăţat foarte multe lucruri, eu venind dintr-o viaţă unde am avut tot ce mi-am dorit, în schimb după ce am ajuns în fabrică mi-am dat seama că lumea e diferită şi trebuie să fiu şi eu la fel, să învăţ,  să mă asculte oamenii din respect, nu doar că am o funcţie. La început nu mă ascultau că eram şi tânăr, mă dădeam şi un pic mare. Văzând asta managerii au început să mă formeze. Mi-au spus să fiu mai modest, să nu mai merg cu haine foarte scumpe să nu mă dau cu parfumuri scumpe că ei în momentul acela simt invidie şi nu o să mă asculte şi o să fie rău. Nu îşi făceau norma şi picam eu rău. Acolo am învăţat să mă comport cu toate categoriile de oameni. După o lună de zile au început să creadă în mine. Am stat vreo nouă sau zece luni, îmi doream mai mult, nu aveam salariul încât să-mi permit un credit să îmi cumpăr un apartament. Am început să depun iar CV-uri pe posturi importante şi am mers la altă multinaţională ca şef de schimb, acolo am fost selectat printr-un interviu. Era vorba de Takata unde am învăţat din nou foarte multe lucruri. Era plăcut că la 25, 26 de ani mă ascultau oameni cu experinţă mare în spate”, mai adaugă tânărul arădean.

După câteva luni, Mihnea a reuşit să scoată credit şi şi-a luat apartament, dar ca de obicei voia iar o schimbare, însă nu a făcut-o imediat a stat la Takata timp de patru ani. După a plecat la o firmă unde a învăţat mai mult secretariat, asta îşi dorea, deoarece voia să înveţe să lucreze şi cu actele. Însă totul a durat doar şase luni, deoarece a văzut că nu se regăseşte nici acolo şi a început iar să caute.

„Am depus CV-uri inclusiv la o agenţie imobiliară. Am dat interviu cu cea care îmi devenea şefă. Eu aveam salariu foarte mare unde am lucrat  şi la imobiliare mi-a oferit puţini bani, cam 700 de lei cât era rata la apartament. Deci nu aveam din ce să trăiesc, m-am gândit vreo două zile. Şefa a zis că atât îmi poate oferi şi mai departe ţine de mine. Am făcut ce am simţit şi am acceptat. De frică că nu voi avea bani să trăiesc m-am abiţionat, am transformat totul într-o motivaţie foarte puternică şi am început să lucrez foarte mult. La început am mers pe teren cu fosta şefă după care am zis că merg singur. Stăteam la birou tot timpul. Am vândut primul apartament după două, trei săptămâni.

Am primit şi comision şi am văzut că se poate. Acolo am prins încredere în mine, am fost la o doamnă care avea un apartment ce era pe piaţă spre vânzare de doi ani de zile. Mă forţam să par profesionist, i-am spus că îl vom vinde foarte repede. Ea nu a fost prea convinsă, însă nu a durat două zile şi am vândut apartamentul. Chiar am avut mai mulţi clienţi. De atunci am început să fac multe vânzări. Am rămas cam opt luni de zile la firma respectivă. Am văzut că îmi place ceea ce fac, voiam să fiu pe cont propiu şi i-am spus şefei Alexandra că vreau asta şi am întrebat-o dacă sunt pregătit şi a spus că da. Era cam prin 2016, 2017”, mărturiseşte Mihnea.

În acel moment l-au trecut mai multe sentimente, era şi cel de teama de eşec şi poate spune el astea l-au ambiţionat. A început de la zero, iar casa de marcat a cumpărat-o cu bani luaţi împrumut. Abia după patru luni de zile s-a pus pe picioare. A început să asculte oamenii, atât pe cei care vând, cât şi pe cei care cumpără, le afla poveştile, de cele mai multe ori triste şi asta îl motiva:  „la început mă impresionau toate cazurile, am prins contracte la oameni care aveau nevoie de mine să-i ajut şi trebuia să fiu bun,  să vând urgent. Nu îmi permiteam să stau cu o proprietate foarte mult. Ei aveau încredere în mine. De exemplu, o familie, care a adoptat un copil în tinereţe, era la mare necaz. Din cauza unei boli de care ei nu ştiau copilul a devenit agresiv în timp. Îi bătea pe părinţi, iar cea mai bună soluţia a fost să-l despăgubească şi să-i cumpere o locuinţă separată aşa că şi-au pus apartamentul la vânzare. Doamna era fost cadru didactic şi era învârstă, soţul era paralizat. Atunci mi-am dorit din tot sufletul să pot ajuta şi într-o săptămână apartamentul era vândut.

Poveştile lor mă încărcau foarte mult. Nu ştiam să gestionez foarte bine chesita asta şi plecam în minte cu problemele lor, eram un fel de consilier sufletesc. Le spuneam că o să fie bine şi atunci aveam o răspundere, făceam o promisiune şi luptam să vând. Mă gândeam numa la asta şi îmi doream să fiu cel mai bun, să pot ajuta. Atunci nici nu mai puteam să mă gândesc la comision, doar la promisiune. Simţeam că asta e menirea mea. Dacă nu puteam să-i ajut vorbeam cu ei să văd ce portiţă găsim împreună. Le dădeam o speranţă şi mulţi mi-au mulţumit pentru că i-am ajutat cu o vorbă bună, că i-am ascultat şi le-am dat sfaturi. Eu cred că atunci când te simţi pregătit pentru ceva şi reuşeşti”.

Mihnea Coşeran are acum 35 de ani şi spune că asta doreşte să facă toată viaţa. Şi-a găsit ţelul şi chiar se consideră potrivit pentru acest domeniu.  

„Îmi aduce şi satisfacţii financiare şi sufleteşti şi mă simt important că pot să ajut oamenii. Am timp pentru mine, fac ceea ce îmi place. Sunt prezent cam zilnic acolo. Nu îmi plac lucruile superficiale. Am timp şi de mine şi de pasiunile mele, cum ar fi cititul”, adaugă tânărul.

Întrebat dacă din martie de când a început pandemia a simţit o scădere  a pieţei imobiliare din Arad, acesta a spus că la el lucrurile au mers destul de bine, însă a simţit că oamenii sunt un pic mai cumpătaţi, unii chiar fricoşi să mai investească.

„S-a schimbat atitudinea unor categorii de oameni. Ar vinde, ar cumpăra dar nu prea mai vor să plătească în plus comision sau ceva. Le este frică că ziua de mâine va fi una foarte grea financiar.  Pandemia pune presiuni asupra personalităţii lor. Vorbim doar de o anumită categorie”, încheie Mihnea.

Agenţia imobiliară îi poartă numele şi cei care doresc informaţii pot accesa pagina: Coşeran Mihnea

Tânărul arădean spune că în viitor doreşte să-şi dezvolte afacerea, iar agenţia imobilară să aibă mulţi angajaţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariu