Cum a fost „ţepuită” diaspora...

Românii plecaţi la muncă în străinătate reprezintă un potenţial pentru un politician, fie el cât de mic. Angrenarea românilor plecaţi departe de casă în bătăliile politice nu reprezintă o noutate.

De-a lungul anilor, prin strategii bine puse la punct, diaspora a ajutat la realegerea lui Traian Băsescu iar mai apoi la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis.

E meritul celor care au ştiut să rostogolească „bulgărele de zăpadă” cu texte de genul: „Diaspora e umilită” şi „Diaspora nu e lăsată să voteze”.

Am amintit două evenimente majore din viaţa politică românească. Acum am să vă povestesc unul de mai mică amploare, din categoria „râsu'-plânsu'”, în care diaspora a fost fentată în cel mai abject mod cu putinţă.

În vara anului 2012, în România aveau loc alegeri locale.  Comuna arădeană Zărand era în fierbere. Primarul pe funcţie, Ion Florin Moţ (cel implicat în dosarul lui Dan Diaconescu), mai voia un mandat.

Era bine plasat în preferinţele localnicilor, însă omul a avut o mică-mare temere. „Dacă pierd la limită?”, se întreba Moţ. A căutat şi a găsit soluţia salvatoare: apelarea la diaspora din comună.

Şi-a adus brusc aminte de zărăndanii plecaţi la muncă prin Spania, Italia, Portugalia, etc. Erau vreo câteva zeci, iar cu tot cu familiile pe care le puteau convinge să-l voteze pe Moţ, puteau înclina decisiv balanţa în favoarea primarului pe funcţie.

Aşa că Ion Florin Moţ a luat legătura cu micuţa diasporă. Pe unii i-a sunat direct, iar pe alţii i-a contactat cu ajutorul rudelor rămase în ţară. Le-a promis că le plăteşte bilete de avion pentru a veni în ziua alegerilor în Zărand pentru a-i acorda votul, iar apoi le-a promis că le achită, tot bilet de avion, pentru a se întoarce la muncă în străinătate.

Le spunea că aşa au posibilitatea de a-şi vedea rudele, fără să îi coste vreun ban. Mulţi au văzut o portunitate şi nu au stat prea mult pe gânduri. Au primit banii de avion, au venit acasă, l-au votat pe Neluţu Moţ. Acesta avea să câştige un nou mandat de primar al comunei Zărand.

După câteva zile, oamenii au dorit să se întoarcă la muncă şi au mers la primar pentru a-i cere banii de întoarcere. Bani de avion!

Ţeapă! Şi încă una mare! Primarul, văzându-se cu sacii în căruţă a început să-i „vâjâie” pe foştii săi votanţi din diaspora. „Păi v-aţi văzut şi familiile, v-am plătit un drum, e suficient. Plătiţi voi drumul de întoarcere”, au sunat replicile noului (vechiului) primar.

Oamenii s-au întors la munci în străinătate aşa cum au putut, însă pe propria cheltuială şi cu un gust amar. Au făcut jocurile unuia care i-a „ţepuit”.

Adauga comentariu