Crapă un imobil din centrul Aradului! Locuitorii acuză viteza prea mare a tramvaielor

Locuitorii imobilului cu numărul 1 de pe strada Tribunul Dobra se tem că acesta se poate prăbuși peste ei. Oamenii acuză viteza prea mare a tramvaielor care circulă dinspre Teatru spre Boul Roșu și în sens invers.

„Pereții casei crapă iar noi suntem în pericol. Nimeni nu face nimic, deși am tot făcut sesizări. Tramvaiele au viteză prea mare când trec prin fața imobilului, iar acesta este destul de apropae de linii. Din această cauză apar crăpăturile în pereți. La fiecare trecere a tramvaielor pe aici se simte un mic cutremur”, spune Petru Moise, unul dintre cei ce locuiesc în acest imobil.

Omul spune că înainte de realizarea lucrărilor de schimbare a liniei de tramvai, în această zonă exista o limitare a vitezei tramvaielor la 15 kilometri pe oră. După ce aceste lucrări au fost făcute, indicatoarele cu limitarea de viteză nu au mai fost puse la loc.

„Eu locuiesc aici de mai bine de zece ani. Nu erau crăpături, așa cum sunt acum și vorbim despre o clăîdire veche de 120 de ani, ce trebuia să fie monument istoric. Nu înțeleg de ce au fost scoase acele limitatoare de viteză. În plus, existau semafoare funcționale, pe ambele sensuri, care mai domoleau din viteza tramvaielor. Aceste semafoare există, însă nu funcționează”, mai spune Petru Moise.

Bărbatul povestește că în cursul anului 2008 a făcut o sesizare la Primăria Arad, însă nu a primit niciun răspuns.

Reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) Arad spun, prin vocea directorului Claudiu Godja, că limitarea de viteză la care fac referire localnicii nu avea nici o legătură cu trepidațiile sau cu starea clădirii.

Godja afirmă că șubrezimea vechilor linii de tramvai a impus respectivele restricții de viteză.  

Adauga comentariu