Comorile baronului „Față neagră” ar putea fi ascunse pe Dealul Halga din județul Arad. Iubitorii de legende se avântă în căutarea nestematelor

La jumătatea secolului XIX, un tâlhar mai aparte avea să înspăimânte ținuturile Aradului și Hunedoarei: Față neagră. Legenda vorbește despre faptul că acest prăduitor era nimeni altul decât baronul Vasile Nopcea. Acesta avea o viață normală în timpul zilei, iar noaptea își punea o mască de culoare închisă și jefuia. Întotdeauna avea capturi impresionante și nu bănuia nimeni că în spatele măștii se ascunde un personaj important al comunității.

A fost prins și demascat, iar comorile pe care se presupune că le avea ar putea fi ascunse și pe Dealul Halga din comuna Petriș, județul Arad.

Primărița Petrișului, Irina Onescu, spune că legenda a prins la localnici, uniid intre ei demarând acțiuni de căutare a posibilei comori.

„Față neagră a fost prins în momentul în care s-a gândit să își testeze soția. Baronul a vrut să vadă cât îi este de fidelă. S-a îmbrăcat ca Față-neagră, a intrat în casă, iar soția, nerecunoscându-l, s-a luptat cu el. L-a zgâriat pe față, iar a doua zi, din pricina rănilor, a fost recunoscut de toți sătenii, astfel a fost deconspirat. Înainte de acest moment, legenda spune că, baronul a ascuns comoara dobândită - pe dealul Halga”, povestește Irina Onescu, primărița comunei Petriș.

De-a lungul anilor, odată cu răspândirea legendei comorii baronului, sătenii au tot căutat comoara, însă fără vreun rezultat.

În urmă cu zece ani, doi oameni din comuna învecinată Săvârșin au căutat pe dealurile din zonă presupusa comoară a baronului. Aveau un detector de metale, iar la un moment-dat s-au certat în ceea ce privește proprietarul obiectelor găsite. După ce s-au bătut, au săpat și au descoperit două linguri de metal, fără nicio valoare.

Adauga comentariu