Colaborarea între medicul Virgil Musta şi DSP Arad: „vrem să devenim un pol al digitalizării în sectorul de sănătate”

O platformă informatică bazată pe experienţa ultimelor luni în tratarea bolnavilor de Covid  a medicului Virgil  Musta a fost lansată şi la Arad. De altfel, se intenţionează ca acest program intitulat Pandemic Controler să fie extins şi în Hunedoara şi Caraş Severin. Platforma este o concepţie sută la sută românească care ajută la managementul eficient al acestei boli, la eliminarea riscurilor prin diagnosticare greşită, dar şi la o prevenţie eficientă.

Mai exact sistemul oferă informaţii legate de stadiul bolii unui pacient, factorii de risc, dar şi schema de tratament. Situaţiile cu care medicii s-au confruntat până acum au făcut necesară cautarea unei soluţii care să facă mult mai eficientă lupta medicilor cu acest virsus.

Este foarte important ca medicii să fie ajutaţi în această luptă dificilă cu infecţia Covid. Ne putem împărtăşi unii altora experienţa. Această aplicaţie m-a sprijinit pe mine foarte mult în prima parte a pandemiei când puteam să tratez pacientul ca individ, nu ca şi boală. Introducând în aplicaţie datele clinice şi biologice ale pacientului aplicaţia automat îmi evidenţia mecanismele patogenice care sunt implicate şi îmi permitea astfel să efectuez cel mai eficient tratament. Avea recomandare de tratament, decizia era a mea, dar mă ajuta în acest fel. Chiar dacă eram obosit sau nu eram atent aplicaţia îmi atrăgea atenţia asupra unor elemente decisive”, a declarat dr. Virgil Musta, şef Secţie Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara.

Sistemul informatic ajută şi la limitarea supraaglomerarii secţiilor ATI, prin tratamente eficiente de preventie a bolii, făcute cu ajutorul medicilor de familie. Cu ajutorul informaţiilor din această platformă, chiar şi medicii începători fără experienţă în tratarea Covidului, pot manageria această boală fără riscul unor erori. Platforma, spune doctorul Musta, oferă suport şi pentru un alt val de îmbolnăviri cu Covid, dar este eficientă şi în cazul altor pandemii. Tocmai de aceea, DSP Arad încearcă implementarea acestui program informatic în Vestul ţării.

DSP Arad este şi coordonatoarea regiunii de Vest, iar împreună cu domnul doctor Musta am discutat despre implementarea unor soluţii informatice şi vrem să devenim un pol al digitalizării în sectorul de sănătate în care vrem să testăm cât mai multe soluţii digitale fiindcă acesta este viitorul”, a declarat Horea Timiş, director DSP Arad.

În Arad în ultimele 24 de ore a fost depisat doar un nou caz de infecţie cu SARS CoV-2. 

 

Adauga comentariu