Cine sunt cei care au deschis listele AUR Arad pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat!

Alianţa Unirea Românilor (AUR) se pare că a reuşit să răstoarne calculele politice. Nu doar că a trecut pragul de 5 %, dar a reuşit să ajungă la peste 15 procente.

Cine sunt cei care au deschis listele la Arad:

La Camera Deputaților lista este deschisă de către drd. inginer economist Vasile Nagy, fost șef de secție și ulterior manager al unei fabrici renumite din Timișoara, iar în prezent responsabil de departamentul tehnic și investiții într-o companie mare și cu îndelungată istorie din Arad. Deține studii postliceale (analist programator și funcționar bancar), a absolvit două facultăți obținând diplome de inginer mecanic (Universitatea Politehnica Timișoara) și economist (Universitatea „Vasile Goldiș din Arad‟), are un masterat în managementul calității proceselor tehnologice și este în prezent doctorand la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara. De asemenea, a beneficiat de o bursă de tip Erasmus la Hohenheim University Stuttgard (Germania), a studiat la Szent Istvan University (Godollo, Ungaria), deține o diplomă în agronomie de la Universitatea Nyiregyhaza (Ungaria), a urmat diferite cursuri și specializări (management organizațional, resurse naturale și protecția mediului, planificarea si organizarea proceselor tehnologice) și are lucrări publicate în reviste prestigioase din străinătate.

La Senat lista este deschisă de către cercetătorul științific Flaviu-Călin Lădașiu-Ciolacu, născut în anul 1970 în Arad. Locuiește în Arad, are o bogată experiență profesională în cercetare-dezvoltare și management și este în prezent cercetător științific la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată din Timișoara. Este inginer chimist cu diploma obținută la Universitatea „Aurel Vlaicu‟ din Arad (cu licența la Universitatea „Gheorghe Asachi‟ din Iași), deține un doctorat în chimie din Australia (University of South Australia) și studii postdoctorale în Germania (Institutul de Chimie Fizică, Universitatea Justus Liebig, Giessen). A lucrat ca și chimist la ExxonMobil (Adelaide Refinery, Adelaide, South Australia) și Shell Australia (Queensland), ca cercetător la Institutul Australian pentru Bioinginerie și Nanotehnologie și School of Molecular and Microbial Science din cadrul Universității din Queensland (unde a dobândit și cunoștințe avansate în domeniul medical), ca inginer chimist la S.C. TEBA S.A. din Arad și ca cercetător chimist la Institutul de Științe ale Vieții din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș‟ din Arad. A publicat lucrări în reviste științifice prestigioase din străinătate.

Adauga comentariu