Cei mai mici jucători ai Academiei UTA au încheiat anul fotbalistic printr-un meci contra părinţilor

Cei mai mici jucători ai Academiei UTA (2013-2014) au încheiat, miercuri, anul  fotbalistic. Totul printr-un meci festiv contra părinţilor, respectând măsurile impuse în timpul pandemiei. Şi pentru cei mici a fost un an atipic, în primăvară au fost nevoiţi să întrerupă antrenamentele până în septembrie, când au avut voie să se antreneze în aer liber, dar doar în grupuri de maxim zece.

Nu au avut loc campionate şi nici întâlniri cu alte cluburi. Cu toate acestea antrenorul Dani Mărcuş alături de Andrei şi Raul Tomuţa au reuşit să-i motiveze săptămână de săptămână. Iar pentru că astăzi a fost final de an fotbalistic pentru cei mici s-a păstrat tradiţia de anul trecut şi în teren au intrat şi părinţii. Deşi părinţii au pierdut meciurile disputate, la sfârşit cei mici au fost răsplătiţi cu dulciuri de către aceştia. Sebastian Ştef a fost cel care a coordonat pe parcursul anului întreaga activitate a părinţilor. 

 

 

 

 

Adauga comentariu