Ce restricţii au mai rămas în municipiul şi judeţul Arad

Conform Hotărârii 78 a CJSU Arad, în  localitățile Șagu, Moneasa, Hășmaș, Bârzava, Macea, Vinga, Chișineu-Criș, Arad și Lipova unde incidența COVID-19/1000 locuitori este între 4-7,5,  continuă să se aplice următoarele restricții :

🔴Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00;

🔴Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00 - 18.00; EXCEPȚII: în datele de 23 și 30 aprilie, operatorii economici menționați își pot desfășura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00.

🔴Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness, în fiecare zi;

Începând cu 23.04.2021, se suspendă aplicarea măsurilor de mai sus în localitățile: Dezna, Almaș și Șiștarovăț

În localitățile Dieci și Săvârșin, unde incidența COVID-19/1000 locuitori a depășit 7,5,  continuă să se aplice , suplimentar, următoarele măsuri:

🔴Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20.00 - 5.00, în fiecare zi din săptămână;

🔴Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 - 18.00, în fiecare zi din săptămână. EXCEPȚII: în datele de 23 și 30 aprilie, operatorii economici menționați își pot desfășura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00.

Indiferent de rata incidenței, în intervalele orare în care se aplică restricții vor putea funcționa:

- farmaciile

- cabinetele medicale

- benzinăriile

- livratorii la domiciliu

- transporturile organizate de persoane.

Deplasarea în afara locuinței este permisă, indiferent de rata incidenței, în intervalele în care se aplică restricții, în baza declarației sau  adeverinței de serviciu doar în cazul motivelor excepționale:

- în interes profesional

- asistență medicală, vaccinare, cumpărarea de medicamente

- tranzitarea localității, dovedită prin bilet sau modalitatea de plată a călătoriei

- îngrijirea copiilor/ bătrânilor sau decesul rudelor

- persoane aflate în pericol sau risc iminent cu apelare la numărul de urgență 112 ( inclusiv victimele violenței domestice).

În 2 spre 3 mai - Paștele Ortodox- în intervalul orar 20:00- 05:00 este permisă circulația pentru participarea la slujbe religioase.

În 8 spre 9 mai –în intervalul orar 20:00- 05:00 este permisă circulația pentru participarea la slujbe religioase specifice sărbătorii lunii Ramazan.

FOTO: arhivă

 

 

Adauga comentariu