Caterincă pe Facebook cu privire la târgul culinar de lângă liniile de tramvai

După bradul de Crăciun, ouăle decorative din fața Palatului Administrative de Paște, a venit rândul amenajării standurilor din cadrul Zilelor Aradului să fie luate în vizor de către o parte dintre arădeni. Caterinca a început pe site-ul de socializare Facebook în momentul în care târgul culinar s-a amenajat între liniile de tramvai.

„Senzații tari la Zilele Aradului. La noi te scarpină tramvaiul pe spate”, „Cel mai mult se bucură vatmanul, are și el ocazia să se simtă ca și la MCDONALD’S Drive Thru! Aradul sigur și frumos!”, „O fi văzut pădurarul ceva filmulețe pe You Tube de prin Thailanda și s-a gândit să facă și el ceva să semene a Thailanda, dar e ca la balamuc”, „Mno, să nu te mai plângi că nu ai vreme să tragi o fugă până în Bangladesh! Same feel, garantat”, sunt câteva dintre cometariile mai acide postate pe Facebook.

Tot pe același site, alt arădean „sare” în ajutorul administrației, însă nu e așa bun la geografie: „Atât se plâng arădenii că sunt montate tarabele pe marginea linii CTP-ului...De nimic nu sunteți mulțumiți. In Thailanda trece trenul prin piață de zeci de ani și nimeni nu a făcut atât gât cum știm noi. Un pic nu vă modernizați și să luăm exemplu din țările Occidentului. Va mai mirați că sunt goale "Hotelele" de 5 stele. Respect și mă înclin pentru organizare ! Vreau o țară ca afara!”.

Administrația a început să fie atacată și de opoziție. De exemplu, Adrian Wiener, deputat USR de Arad, a cerut în urmă cu câteva ore montarea unor garduri, lucru care s-a și întâmplat: „Am rămas siderat de organizarea gândită de Primăria Municipiului Arad!

Evenimentul este destinat relaxării, în acel perimetru se servesc băuturi alcoolice, sunt prezente familii cu copii...există toate premisele pentru o tragedie.

Prin vocea consilierilor locali USR solicit DE URGENȚĂ Primăriei să ia măsuri pentru siguranța cetățenilor: montarea rapidă a gardurilor de protecție, prezența Poliției Locale în zonele de acces, unde circulația pietonilor se intersectează cu cea a tramvaielor, precum și atenție sporită la punctele de alimentare cu energie electrică, în condițiile meteorologice actuale”.

După toate aceste comentarii, administrația a lua măsura să pună garduri despărțitoare între locurile în care se pot servi preparate și liniile de tramvai.

 

 

Adauga comentariu