Cântăreaţa Celia a venit la Arad pentru a se alătura unei acţiuni caritabile

Sărbătorile se apropie şi tot mai mulţi copii proveniţi din familii defavorizate au nevoie de ajutor. Pentru a aduce şi un zâmbet pe feţele lor la Arad echipei „Ajută-ne, să-i ajutăm!” s-a alăturat un nou voluntar şi anume cântăreața Celia. Ea a însoțit studenții specializării Asistență Socială, licență și master, de la Universitatea Aurel Vlaicu Arad, coordonați de către Lector Universitar Doctor Alina Breaz la un caz mai aparte. O familie formată din mama și cele două fiice ale sale, în vârstă de 6, respectiv 10 ani și soțul femeii, care în ciuda faptului că nu este tatăl biologic al fetițelor, le îngrijește și le iubește necondiționat. Familia locuiește în chirie, singurul lor venit fiind salariul soțului, care nu este unul foarte mare. Impresionant este faptul că în ciuda condițiilor grele de acasă fetele frecventează școala.

“Prietena noastră dragă, Celia, a reușit să le înveselească pe cele două fetițe, care la început păreau puțin speriate, poate de numărul foarte mare de studenți care le-au vizitat, însă pe parcurs au fost foarte entuziasmate de cadourile pe care le-am pregătit pentru ele. Am încercat să le asigurăm necesarul măcar pentru o perioadă scurtă de timp, oferindu-le alimente, dulciuri, hăinuțe, jucării, încălțăminte și rechizite. Îi mulțumim Celiei pentru pachetele pregătite special pentru nevoile fetițelor și așteptăm revenirea ei și cu alte ocazii, în cadrul campaniei noastre de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Lect. Univ. Dr. Alina Breaz.

La rândul ei, Celia a scris un mesaj pe pagina de Facebook: „am participat cu bucurie la o acţiune caritabila din cadrul campaniei Ajuta-ne, sa-i ajutam!. Pentru mine a fost o mare bucurie sa cumpăr câte ceva şi să ofer unor familii și mai ales unor copii cu zâmbete curate pentru care viața nu e mereu foarte dulce! Toți ne putem alătura campaniei și ne puteți contacta!”

Adauga comentariu