Bucătarul arădean care își promovează preparatele în versuri. Clienții îi spun ce pofte au și el le gătește

Are 37 de ani și o pasiune pentru gătit de ani de zile. În ultima perioadă a început să fie cunoscut pe rețelele de socializare pentru că își prezintă mâncarea pe care o gătește în versuri. Născut în Timișoara și crescut în Arad, Cristian Marius Zaharia, se dedică în totalitate clienților. În localul în care gătește acesta are nu doar rețeta bucătarului, ci și a clientului. Oamenii intră și spun ce ar mânca peste câteva ore sau a doua zi și Cristian Marius le pregătește. Ca să fie totul perfect, acesta fotografiază de cele mai multe ori preparatele și le promovează pe Facebook în versuri. „Am postat să v-amintesc, Că zi de zi gulaș gătesc. Dacă și azi vei pofti, Nu ezita la Soul să vii” sau „Se pare că v-a plăcut, Mai am 5 porții de vândut. Dar mâine să ne fie clar, O punem de un gulaș iar”.

„Gătesc de foarte mult timp, dar adevărata pasiune am descoperit-o acum șapte ani la primul loc de muncă unde se și gătea, era la Port Arthur. Acolo am descoperit că-mi place să gătesc, prima dată am început cu mici și cârnați. Apoi am ajuns să fac ceaune. Am avut un profesor bun pe Sima (Dan Dănuț). El m-a învățat unele secrete, iar apoi mi-am făcut propria rețetă de gulaș, de fasole sau de ciorbă de pește. Etapele de preparare a ceaunului sunt un pic altfel la mine, dar am și câteva secrete, am două ingrediente în plus. După ce am plecat de la Port Arthur mi-am dat seama că pot face și altceva decât grătare și ceaune și domnul Adi Arvai mi-a deschis o portiță. M-a angajat la el în bucătărie, la restaurantul Soul din Piața Avram Iancu și m-a lăsat să îmi fac de cap. Aici prepar de la mic dejun, omlete, ochiuri la cuptor, salate, minuturi până la preparate sofisticate. Eu am rețeta clientului, peste tot este rețeta bucătarului. Clientul mă sună azi și îmi spune ce vrea să mănânce mâine. Am avut rețete pentru dietă, salate cu ton, ouă învârtite, înfășurate, bătute, supe de regim, mâncare de post”, spune Cristian Marius Zaharia.

Acum Cristian Marius se pregătește pentru petrecerile care vor avea loc în această luna. Prima fiind de Moș Nicolae, urmează o degustare de vinuri, pe data de 21 decembrie și marea petrecere de Revelion de unde nu vor lipsi sarmalele. De asemenea, Cristian prepară mâncare pentru diferite petreceri private care au loc în loculul în care lucrează.

 

Adauga comentariu