BNR închide taraba țeparilor cu IFN-uri de tip Capidava. Victoria enormă a site-ului Strict Secret

  • Țeparii care emiteau garanții la imprimantă vor să atace decizia prin pilele Guvern, demonstrează, cu acte, strictsecret.ro

Site-ul de investigații Strict Secret a reușit ce n-au reușit băncile și societățile adevărate de asigurări. Anchetele prin care am demonstrat că firme precum Capidava sau entitatea bancară falsă Rochester Bank emit pe bandă rulantă garanții fără acoperire companiilor care participă la licitații au generat o reacție dură din partea BNR, care însă a acționat pe silent, interzicând, pentru totdeauna, prezența în piață a IFN-urilor de acest tip.

Așa cum face întotdeauna BNR, folosindu-se de forța enormă pe care o are, decizia a fost luată de către Mugur Isărescu și specialiștii săi, dar a fost folosit un alt organism ca intermediar pentru comunicarea acesteia.

Alaltăieri (11.01.2022), Agenția Națională pentru Achiziții Publice, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului și care se ocupă de implementarea și controlul politicilor din domeniul achizițiilor publice, a trimis o notificare oficială nu numai către IFN-uri, ci către toate autoritățile contractante din România, prin care clarifică total confuzia creată până acum și de care profitau țeparii de tip Capidava.

În documentul transmis de ANAP se specifică clar că ”instituțiile financiare nebancare nu sunt instituții de credit”.

Pe cale de consecință, ANAP avertizează că autoritatea contractantă nu poate accepta constituirea garanției de participare printr-un instrument de garantare emis de o instituție financiară nebancară.

Este prima victorie a site-ului de investigații Strict Secret, chiar dacă acesta are doar patru luni de la înființare. Ne mândrim cu faptul că, prin dezvăluirile noastre, am curățat economia românească de o bombă cu ceas, căci aceste scrisori de garanție fără acoperire, emise de țeparii din IFN-uri, puteau să se transforme în orice moment, în niște situații de criză financiară atât de grave, încât să blocheze proiecte importante de infrastructură: primele autostrăzi, centuri ocolitoare, modernizări de cale ferată șamd.

 

Hienele din IFN-uri schelălăie și vor să protesteze la Guvern

 

Ani de zile, o haită de țepari, unii infractori cercetați de DIICOT, au făcut zeci de milioane de euro profit, oferind companiilor românești sau multinaționale scrisor de garanție fără acoperire, trase la imprimantă, prin specularea unor carențe legislative care permiteau acestor IFN-uri, în mod ilegal, să se comporte aidoma unor bănci. Deși IFN-urile nu aveau nici un euro în bancă ca garanție, în caz că lucrurile ar fi mers prost și o scrisoare de bună execuție ar fi trebuit să fie executată.

Capidava, Unitcredit, Sigma Finance, Procapital, Aliance, Fondul de Garantare și Finanțare Transilvania, toate aceste țepe au fost scoase de BNR din schemă, iar escrocii au fost lăsați cu buza friptă.

În disperare de cauză, hienele din IFN-uri au trimis ieri și azi dimineață o solicitare comună către ANAP, pentru o audiență comună, motivând că dispariția acestor IFN-uri, adică a lor, va distruge mediul de afaceri românesc și va pune companiile în imposibilitatea de a încasa banii de la stat, deoarece le-a fost cerută înlocuirea garanțiilor.

Am interceptat și un e-mail trimis de fiul țeparului Cincu, Alexandru, prin care acesta instigă firmele de construcții și nu numai să spameze e-mailul Guvernului cu o adresă prin care să atragă atenția celor de la Palatul Victoria că interzicerea IFN-urilor este un abuz.

Ha-ha, vă dați seama? Infractorii consideră că respectarea legii este un abuz!

Hoitarii IFN-urilor se bazează pe niște pile din interiorul SGG și vor să preseze Guvernul, uitând că deasupra acestuia se află  “dumnezeul” Mugur Isărescu. Ca să fim siguri că planul țeparilor nu va fi pus în aplicare, o să îi trimitem acest articol și lui Marian Neacșu, șeful SGG.

Adauga comentariu