Bileţelul....

Începutul şcolii pe noi cei trecuţi de o anumită vârstă ne duce cu gândul la copilărie. O altfel de copilărie decât cea pe care o trăiesc, astăzi, copiii noştri, una mai puţin tehnologizată. Parcă şi a fi părinte era atunci mai uşor. Eu aveam statutul de copil, dar parcă totul avea altă dimensiune.

Dacă îi voi spune peste ani copilului meu cum comunicam şi  ce făceam când veneam de la şcoală cu siguranţă va spune că nu se poate trăi aşa. Noi am trăit şi eu una fac parte din ultimele generaţii ce au copilărit în ERA fără tehnologie. Nu telefoane, nu internet, ce să vorbim de calculator sau tablete, nici nu ştiam că există. Eram pe bileţele şi cred că cei de vârstă apropiată cu mine (40 de ani) şi cei mai în vârstă îşi aduc aminte de celebrele bileţele, lăsate de părinţi pe frigider sau pe măsuţă. Aşa comunicam noi. Părinţii plecau la serviciu înaintea noastră. Noi ne trezeam şi nu intram pe Facebook să vedem cine a mai scris, aşa cum procedăm acum, ci lecturam bileţele de pe masă. Prin ele primeam instrucţiuni clare, la fel le lăsam şi noi părinţilor. Şi când spun noi nu mă refer doar la familia mea, toată lumea comunica aşa. Dacă voia mama să-i transmită ceva profesoarei îmi dădea bilet, bilete ne dădea şi de la şcoală. Prin bileţele am avut prima întâlnire cu un băiat. Era epoca lor. Erau regine, acum au pierit în negura timpului, SMS-ul transmis pe telefon sau mesajele de pe Facebook le-au luat locul, rar ele mai există.

Am rămas plăcut surprinsă în urmă cu două săptămâni când mi-am vizitat mama la Vulcan. Dimineaţa când m-am trezit era plecată la biserică. Mergând spre baie am dat cu ochii de două bileţele. Atunci timpul mi se derula înapoi în creier şi mi-am spus pentru o clipă: mai există bileţele. Cu zâmbetul pe buze l-am luat frumos şi l-am citit. Mi-am strigat soţul şi i-am spus: „Maică-mea încă îmi comunică prin bileţele...ce tare e”, de mult nu am mai avut acest sentiment plăcut. În casa unde am crescut mirosea încă a copilărie. Am aşteptat să vină acasă şi i-am spus cât de plăcut m-a surprins acel gest, deşi avea telefon să mă sune, ea a păstrat tradiţia bileţelului...în ochii ei sunt copil... Ştiu că bileţelul cu mesaj scris de mână va deveni antic, la fel ca oamenii care trăiau în peşteri...Tu de când nu ai mai scris un mesaj pe bileţel?

Adauga comentariu