Bărbat găsit mort în şanţ pe drumul Arad-Oradea. Cel care l-a lovit a fugit de la locul faptei!

Un bărbat din Zimand Cuz, a fost găsit mort, într-un șanț de pe marginea drumului național 79 (Arad-Oradea). În urma cercetărilor a reieşit faptul că bărbatul, de 51 de ani, a fost victima unui accident rutier. La scurt timp a fost identificat cel care a produs accidentul. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, cetățean bulgar.

„În dimineața zilei de 14 decembrie, în jurul orei 08:10, polițiștii Serviciului Rutier au fost seziați despre faptul că într-un șanț de pe marginea DN 79, pe raza localității Zimandu Nou, se află o persoană de sex masculin, decedată. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că un bărbat de 51 de ani, din localitatea Zimand Cuz, ar fi decedat în urma unui eveniment rutier, după care conducătorul auto ar fi părăsit locul faptei. Conducătorul auto a fost identificat la scurt timp, în persoana unui cetățean bulgar de 42 de ani, acesta fiind condus la audieri”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările.

FOTO: arhivă

Adauga comentariu