Bâlbă a autorităţilor centrale! Au redeschis drumul care traversează localitatea Seleuş!

Autorităţile centrale arată că nu stăpânesc  măsurile pe care le decid la nivelul judeţului Arad. După ce în această dimineaţă s-a decis carantinarea localităţii Seleuş, alături de alte trei localităţi, şi impunerea unor măsuri restrictive, acum lucrurile se schimbă radical. Drumul judeţean care străbate localitatea Seleuş este unul extrem de tranzitat, făcând legătura între Arad şi Moneasa, a fost închis tranzitului. Dacă mergeai din Arad spre Ineu, de exemplu, erai oprit la intrarea în Seleuş şi nu îţi era permis să treci prin localitate.

După-amiază, tranzitul a fost redeschis. Informaţia a fost făcută publică de primarul oraşului Pâncota, învecinat cu Seleuşul, Dan Pocrişer.” Revin la informațiile cu privire la restricționarea tranzitului prin Seleuș: s-a hotărât redeschiderea drumului pentru tranzit începând din această după-amiază!”, este anunţul postat de edilul din Pâncota.  

Adauga comentariu