Au venit din Italia, dar au minţit la vamă că se întorc din Germania! Cumpărăturile din bagaje i-au dat de gol!

În cursul zilei de vineri, 20 martie 2020, un echipaj mixt format din reprezentanți ai Inspectoratelor Județene de Poliție, respectiv jandarmi, a depistat trecând liber din zona de frontieră spre autostrada A 1 (punctul de trecere a frontierei Nădlac II) un autoturism înmatriculat în Italia.

Autovehiculul a fost oprit, în acesta aflându-se două persoane adulte și un minor, domiciliate în județul Ialomița. Cele două persoane adulte au declarat că vin din Germania, însă, în urma verificărilor efectuate în autoturism s-au găsit produse cu etichete de origine italiană și bonuri fiscale de dată recentă având aceeași proveniență. Confruntați cu acest aspect, ocupanții autoturismului au recunoscut că vin din Italia - regiunea Bologna - și că nu au declarat adevărul la completarea chestionarului aplicat de medicii Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, imediat după trecerea frontierei de stat.

“În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații. Ulterior efectuării acestor proceduri legale, cele trei persoane au plecat spre un centru de carantină din județul de domiciliu, însoțite de echipaje ale Poliției și Jandarmeriei”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

Adauga comentariu