Au luat-o pe jos spre Schengen, dar au fost opriţi la Nădlac!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat nouă cetăţeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal în Ungaria, pe jos sau ascunşi în mijloace de transport, pentru a ajunge în state din vestul Europei.

 În data de 15.10.2020, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea, au reţinut, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, trei cetăţeni străini, care se deplasau pe jos, pe autostrada A1, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

În cadrul verificărilor preliminare desfăşurate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din doi bărbaţi şi un minor din Afganistan. Adulţii au vârstele de 18 şi 25 de ani, iar minorul are 16 ani.

 În scurt timp, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector, împreună cu o patrulă din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Rurale şi cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, au reţinut cinci persoane care se deplasau pe jos, pe terenurile agricole, îndreptându-se spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cetățenii străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, unde s-a stabilit că sunt cinci minori din Afganistan, cu vârstele cuprinse între 11 şi 17 ani.

Adauga comentariu